Duminica primăverii. Cu muzicanţi, babe şi pisici…..

Astăzi sunt semne că ar fi frumos şi încântător, unul din cuvintele preferate de soţul meu, şi parcă nu aş crede că ar putea ceva să schimbe acest lucru. întotdeauna mi-a plăcut perioada asta a anului. Vânez orice mugur, mă uit disperată după verde, inspectez pădurea, şi mă bucur de orice cântăcioasă nouă de prin copaci. E un zumzet dimineaţa, că ai senzaţia că eşti în staţiune, undeva de unde a fugit tot urâtul şi toată negura vremii. Lumea trece îmbrăcată de excursie. Grupuri, grupuri. Ne înnebunesc câinii, care sar ca apucaţii să-şi apere bucăţica de teren. Şi pe noi,cred.  Duminica, totdeauna e circulată poteca noastră. În rest, abia de trec câteva persoane într-o zi întreagă. Tanti Maria, muzicanţii (cum le spunem noi) şi poştăşiţa sunt cei ce cunosc tainele străzii noastre. Tanti Maria are 83 de ani. E robustă şi energică. Dacă o opreşti s-o întrebi de „buna ziua”,  nu poţi să nu rămâi uimit de cât de vioaie şi pozitivă poate fi. Aduna mâţele cartierului, merge cu faimoasa ei sacoşă cu rotile la cumpărături, iar uneori chiar mai are grijă şi de cei doi copii ai muzicanţilor. Şi totdeauna, absolut totdeauna, indiferent de vreme, merge la biserica. „Mă duc mamă acasă la Dumnezeu să-i mulţumesc că mă ţine sănătoasă’’, ne spune ea bucuroasă ca a mai putut să urce şi  să coboare dealul, care la noi se numeşte stradă. Azi n-am zărit-o pe tanti Maria, dar sigur nu s-a abătut de la programul ei. “Muzicanţii’’ sunt de fapt doi tineri căsătoriţi de mici,  cum îmi place mie sa cred. Trec tot timpul cu instrumentele în spate, ca doi copii cuminţi cu ghiozdănele  şi multă seriozitate. Fata e atât de firavă şi feciorelnică, încât nu ai crede că e posesoarea a doi copii minunaţi: o Mara de cam 5-6 ani, şi un Toma de vreo patru. Că e o bună violonistă nu trebuie să vă mai spun, sper ca aţi ghicit singurei că de fapt ‘’muzicanţii’’ mei sunt muzicieni de soi, la Filarmonică. Nici pe ei nu i-am văzut azi. Şi totuşi nu e linişte.”Uite, trec turiştii!”, îmi zice soţul meu abia întors de la agenţia loto, unde îşi lasă speranţa pana la tragerea următoare. Mă contrazice. Îmi spune că se întoarce cu speranţa şi o transformă în lucru normal, că dacă spune certitudine, s-ar putea să mă sperii. Aproape că îmi vine să-l cred că va avea într-o zi noroc la potul cel mare, sau la unul mai mic. Prea e convins. Şi de ce n-ar fi? Dacă tot joacă! „Bei o cafea?”, îl întreb. Aşa de duminică. Adică în tihnă, fără telefoane, nu pe fugă, şi nu rece. Ne balansam amândoi pe leagănul din curte, înfriguraţi uşor, dar fericiţi. Vine primăvara oare? Să fie aievea? Ne uitam unul la altul şi îmi răspunde entuziasmat:”Vine sigur, lalele mele sunt de-o şchioapă, vino să vezi!”Mă ridic să-i admir munca. Mă bucur de bucuria lui, în primul rând. Cei doi motani se tăvălesc pe lângă noi, se întind de plăcere şi parcă se minunează şi ei când ne văd prin curte. Azi Tan motan face 5 ani. Ce a trecut timpul! Mai ieri era ca un liliac: mic, mic şi cu urechi precum avionul. Mihai tot timpul spunea:”Ăsta-i aviator, mamă! Acuma zboară!” L-am primit de mititel, în locul celui ce nu se adaptase la pădure, şi care a sfârşit inexplicabil. Pe Tan cred că l-au luat prea repede de la pisica mamă, că nu putea adormi dacă nu „sugea” în gol şi din podul palmei mele. Dacă întârziam prea mult la culcare, venea, mă mieuna uşor, şi îşi cerea bucăţica de palmă pentru ritual.

 

 Era super amuzant. Într-o zi, aveam musafiri mulţi în casă. S-a dumirit el că nu-i rost de culcare şi a sfârşit pe o canapea sugând degetul mare al soţului italian, al prietenei mele. Culmea e că niciunul nu se mişca, să nu se deranjeze reciproc. A rămas de poveste asta. Tan e cel mai şugubăţ pisic. A fost o perioadă numit ‘’ Gheorghiţă’’ de tanti Ana, vecina dusă la stele. Aleargă toate mâţele pădurii şi tot el nu a intrat o luna în casă, când am făcut greşeala să aducem doi „zuzuci”. Adică: doi papagali. După ce i-am dat, nu intra de ….miros. Încă îi simţea în casă.  Supărat tare. Cu Zizi, birmaneza a fost iubire mare. Dar platonică. Ce sa fac? Toată menajeria noastră a trecut prin programul de sterilizare.”Ba nu ..toată!, îmi şopteşte bărbatul meu, căţelele au scăpat …deocamdată. Cu Silver, motanul intrus, venit ultimul, nu au trecut la sentimente mai bune nici acum. Dar fără bătaie, incidente sau altele. Se ignoră. Aşa se ignoră şi acum. Stau întinşi la „soarele ăsta cu dinţi” şi privesc miraţi la Mihai cum spune întruna: „Hai, că-i primăvară, femeie! E primăvară! Ieşim?”

 

2 gânduri despre „Duminica primăverii. Cu muzicanţi, babe şi pisici…..

  1. … Fermecator univers…Faptul ca-l situezi undeva, „pe-o ulita” are tangenta realitatii (altcumva pare …” din povesti”)… Ce frumos ca ne porti si pe noi pe-acolo…

    Apreciază

  2. Ca imi plac cuvintele se stie, dar dupa povesti reale sunt cu adevarat innebunita.Cred ca e modul lui Dumnezeu de a ma impaca ,cu trecutul, prezentul si viitorul meu,pentru ca altfel as trage cortina peste multe intamplari din viata mea. Azi a fost chiar azi,chiar daca ieri nu a fost tocmai ieri,si uite asa imi impletesc singurica itele vietii mele. Ca va port cu mine in fiecare cuvant e doar o incercare pentru care va tot multumesc intruna.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s