În categoria „amintiri din copilărie” am câteva poveşti demne de acest minunat subiect. Poveşti simple, care scot din înlăuntrul meu tot frumosul, nostalgia şi toate miresmele copilăriei mele, ceea ce îmi arată cât de dor îmi e de părinţii mei tineri, de viaţa lipsită de griji, de parfumul vremurilor de demult cu patină şi panglică albă, numa’ bună de prins în păr, să porţi cu tine, mereu, în fiece minut, aerul că totul e continuu şi nimic nu se termină. Nu sunt mamă, nu ştiu nimic din frământările şi acţiunile prezente, din întrebările actuale, nimic din acele „de ce-uri” de serviciu, de noile preocupări copilăreşti sau nu. Nu mă dau din nou pe tobogane, nici nu alerg iar prin iarba udă cu un mic-micuţ de mână, explicându-i verdele ierbii, murmurul pădurii şi zâmbetul soarelui. Nu învăţ pe nimeni tabla adunării sau înmulţirii, nu îmi fac griji aducătoare de…
Vezi articolul original 509 cuvinte mai mult
Astea cu „amintiri din copilărie” sunt preferatele mele. Serios.
ApreciazăApreciază
…şi ale mele, pentru că mă întregesc din poveşti uitate, peste care s-ar fi asezat praful altfel.
ApreciazăApreciază
„nu am primit dovezi palpabile de iubire ci doar sărutări pe furiş şi cuvinte de alint”, ce ciudat, parcă am fi din aceeaşi generaţie. În schimb eu am primit la rochiţe şi cârlionţ cât pentru încă o viaţă, de aceea poate azi prefer doar un trening comod 😀
ApreciazăApreciază
…posibil să fim din aceeaşi generaţie, dar după frumosul vorbelor ce le-am găsit pe blogul tău…mi-aş dori oricând să fiu din generaţia oamenilor frumoşi. Mulţumesc.
ApreciazăApreciază
Pingback: Într-un suflet de copil… | Poteci de dor
Pingback: Între întrebare şi răspuns… o viaţă | Poteci de dor