Şanse rescrise

Eu ştiu acum că sufletul îmi ţine
ascunse mii şi mii de gânduri
ce vor să zboare libere-n înalturi,
dar cad şi rup cadenţe sau sparg rânduri;
adun mirată doar un pumn de fapte
din revoluţia de-o şchioapă ce se zbate
în sufletu-mi bătrân ce parcă plânge
si-adorm visând cuvântul care curge
ce ar putea sa schimbe lumea toată.

A îngheţat, cam tainic, timpul straniu,
din amintiri uitate-n gări cam goale,
fără decor şi fără de peroane,
cu călatori în mine şi-nspre tine,
cu sufletul pribeag şi geamantan de nuc
pe care l-am plimbat cam mult şi-am vrut să-l uit
în halta dinspre visele cu şanse
a unui suflet prea bătrân,
dar, nu ştiu cum, alt drum
m-a rătăcit prin el
şi l-am ştiut, căci aburul din ceţuri
mi-a zdruncinat lumina dimineţii
şi m-a purtat spre vremuri cu-al iubirii scut

..şi-am renăscut.

 

 

Mulţumesc muzelor mele din acest ianuarie ciudat, dar blând: wordwasfirst şi psi.

 

8 gânduri despre „Şanse rescrise

  1. Şi te ascunzi printre cuvinte,
    şi rătăceşti prin spaţiul rece,
    şi nu e nimeni să te-alinte.
    Mai stai o viaţă, nu te trece…
    Şi plouă tandru în rafale
    şi ploaia-mi bate în ferestre
    şi nu eşti tu aceea care
    să mă iubeşti ca-ntr-o poveste…

    Cine este muză, acum?! 🙂

    Apreciază

    • Eu nu m-ascund, eu fug de tot
      Fugar-am fost de cand socot
      Ca viata mi-a intins covoare
      rătăcitoare

      Şi-n drumul meu au fost şi ploi
      Au fost şi neguri, şi noroi
      Dar am fugit neîncetat
      şi-odată…am stat.

      Privind la lumea ce trecea
      Stiam ca trece viaţa mea
      Si m-am ascuns într-o privire
      cu albastru-n ea şi mulţumire
      şi teama a fugit doar ea
      fugara mea..

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s