Poteca Adrianei

Drumul către și dinspre Buzau a fost mai liber ca niciodată. Ploaia a stricat planurile multora probabil, încât traficul nu a fost deloc aglomerat. A condus cumnatul lin, fin, deloc agresiv, cu o blândețe necunoscută mie și nu din punctul meu de vedere, daca înțelegeti ce vreau a spune, punând accent pe siguranța noastră, dar dându-ne și posibilitatea de a admira ușor ceea ce ne oferea priveliștea. Din cand in cand mă vedeai cum priveam pe geam, uimita ca drumul se desfasura altfel decat stiam eu că există, desi pe 10 iulie il mai bătusem o dată. Ce repede se pot schimba lucrurile și, uneori, perspectiva!

Pe tot traseul, dar mai ales la Mizil, am văzut căței frumoși, ce păreau abandonați, privind lung după mașini și oameni, ca după o amintire cu suflet eliberat de poveri. Cel puțin asta îmi exprima mie vreo privire blândă și resemnată, fără să fac însă o analiză amănunțită, încercând sa mă amăgesc ca sunt doar liberi și că, poate, iși fac plimbarea de după amiază, pe corso. Nu vreau sa ma gandesc la altceva, sa nu mor de tristete și să nu-mi provoc alte răni mai noi sau in plus față de cele ce le am deja vizavi de acest subiect. Poate și de asta mi-a fost un dor nefiresc de cei de acasă, pe care îi știam, însă, în siguranță chiar dacă lipsa lor nu-mi producea prea mare bucurie. Noroc că am găsit alte pufoșenii drăgălașe în bătătura mamei, pe care am sarbatorit-o joi, cu atâta drag.

Bușteniul părea aerisit și cu artere noi, Sinaia plină de turiști, iar dinspre Caraiman aburii pluteau de parcă erau niste iele într-un dans magic, plin de mister. M-am mirat nițel că, independent de vreme, ce nu era prea prietenoasă, Crucea din vârf se zărea semeață și demnă, străjuind piatra și văzduhul, nesfârșitul și lipsa de hotar. Te lua cu friguri doar privind-o.

Pe la popasurile cunoscute se aglomerau vânzători de pepeni, miere, fructe de pădure și vestita branza de burduf. Cum treceai de URLAȚI…3KM, cum râd eu de fiecare dată, apar și funiile cu ceapa roșie, ceapa de apa, de Buzau. De ce s-o fi numind ceapă de apă? In fine. Când ajung in zona periferica a Buzaului îmi ridic gâtul și privesc spre arterele principale, recapitulând în gând: „Pe acolo e gara, dincolo dai in centru, pe aici Drăgaica!”E doar o formă de a spune „bună ziua ” unui loc drag ce iși verifică urmele unor rădăcini adânci, prin niște simple întrebări.

Cel mai mult, însă, îmi place sa privesc drumul de la Buzau la Cilibia. Mi-aduce aminte de tata. Conduceam eu o Dacie veche și obosita, dar care mi-a fost tare dragă. Tata statea in spate și iși ițea capul pe la mijlocul banchetei, între scaune. Pe la Mânzu, copacii se înalță spre cer.. .. lung, prelung, ca într-o rugăciune tainica, unindu-și ramurile într-o îmbrățișare firească. Era vară și soarele mijea printre crengi, făcând locul de basm. Eu încetineam, vrând, parcă, să cuprind cât mai mult din minunea lui Dumnezeu. Tata sesiza și ȘTIA, fără să-i spun de ce fac asta, uimit fiind și el de sărutul pasional al frunzelor, fix pe altarul Cerului.

„-Nu-i așa ca e minunată aleea asta, tăticule?”, îmi șoptea el ușor emoționat.

plopișori

Încuviințam zâmbind, cu ochii pironiți spre orizont și cu o privire fugară în oglinda retrovizoare unde întâlneam lumina aia specială din ochii tatei. De atunci, de câte ori ajungeam în zonă, tata spunea simplu:„Hai, că mai avem puțin și ajungem la Poteca Adrianei!„

Din acel punct, undeva pe o strada laturalnică, se face drumul catre locul pe care părintele meu și l-a ales, inca din viață, să odihnească pe veci. De fiecare data cand ajung, însa, pe Poteca Adrianei, cum frumos o numea el, îi zic tatei o rugăciune scurtă, iar privirea mea către cer nu mai adună doar împreunare de frunze, crengi și vazduh ci licăr de înger ce ne vegheaza. Și șoptesc încet: „Da, tată, am ajuns!„

Articolul este înscris în duzina de cuvinte, din clubul celor 12 cuvinte, iar în tabelul lui Eddie veți găsi și alți participanți. Cuvintele obligatorii, cu ajutorul cărora am țesut amintirea asta, sunt: ”exprima, independent, analiza, eliberat, perspectiva, exista, accent, suflet, rani, lipsa, amintire, radacini.„

Reclame

8 gânduri despre „Poteca Adrianei

  1. O poteca pe care si mintea si spiritul si sufletul merg mina-n mina. Si-o taina e dincolo de cuvinte.
    O duzina de cuvinte de suflet …. pentru tine si amintirile tale.

    Apreciază

    • ..cred ca avem din ce in ce mai mulți. Singurul lucru pentru care imi pare rau ca imbatranim, e ca imbatranesc și ei, și apoi…ne raman doar potecile. Te imbratisez, Coco.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s