Fărîme din suflet

Mi-am calibrat dorinţele şi le-am transformat pe toate în mici rugăciuni de mulţumire. Nu ar fi mai bine să fac asta, decât să cerem şi să tot cerem de parcă Dumnezeu e un fel de birou de reclamaţii şi sugestii?De multe ori privesc cu căldură spre oameni. Poate ei nu mă văd totdeauna, poate sunt preocupaţi să-şi treacă problemele şi grijile printr-un calandru imaginar, care le-ar găsi soluţii mai repede sau le-ar zdrobi, cred ei, sub puterea lui, în loc să le lase libere şi să ştie că prin credinţă, vor trece mai bine prin inimă şi suflet şi astfel, ar putea să găsească rezolvarea mult mai uşor. Dar lumea trece. Aşa calin şi calm sau trepidant şi cu tumult, de nu ştiu pe ce parte să mă prind şi eu în hora ei. Să simt pulsul vieţii şi să încerc să trimit, printr-o atingere sau privire, ceva din ce ştiu eu că înseamnă El. Poate le-ar folosi. Dar oamenii nu văd, nu aud, nu pricep. Sau văd ce vor, când vor şi de ce vor.

Au o calotă de gheaţă ca înveliş şi greu se găseşte ceva să o poată topi. Şi când te gândeşti ce uşor ar fi?! Un gând, o rugăciune, o milostenie, orice gest creştin ar face ca sufletul lumii să nu mai fie calcifiat într-o uitare de sine. De fapt, Dumnezeu nu are nevoie de gesturi ostentative. În călimara iubirii lui stau litere sfinte ce se lasă scrise în suflete curate şi care se vor scrie mereu, acolo unde oamenii simt şi îşi doresc asta. Toţi suntem făcuţi dintr-un calapod al iubirii Divine, dar nu toţi vrem să urcăm în caleaşca iubirii necondiţionate, a dăruirii şi a căinţei. Păcatul este cel ce mă transformă, pe mine, omul simplu, care ştie că greşeala, pe cât e de omenească, pe atât e de diversă. Sunt oameni care nu cred în pocăinţă, aşa cum nu cred că păcătuiesc. Sunt şi acei pe care o greşeală îi schimbă definitiv. Pe mine m-a măcinat, de exemplu, dar cel mai rău a fost să ştiu că a măcinat şi pe alţii, cărora le-am greşit. De multe ori punem la zid oamenii care greşesc, neştiind că cel mai greu şi cea mai grea pedeapsă, pe care o poate primi cineva, e să trăiască cu ea.

Ar fi zilele din calendar doar treceri şi nu trăire. Nu ne-am diferenţia cumva ca fiinţe, fie el om, o pasăre sau o frunză în vânt? Totul e cu suflet. Dar al nostru poate fi vindecat. Cu iubirea Lui, din iubirea Lui. Prin spovedanie, prin rugăciune, prin post sau măcar doar prin bunătate. Aceasta din urmă e cea mai la îndemână- creştin a fi sau nu!  Căci omul e de multe ori subiectiv şi neiertător, dar Dumnezeu niciodată! Încă îmi învăţ lecţia iubirii necondiţionate şi a bunătăţii faţă de oameni. Nu îmi iese totdeauna, dar nu mă mai întorc din drum. Pe drumul întunericului am fost şi nu e nimic acolo. Pe drumul Luminii încerc să merg, zi de zi, ceas de ceas, minut de minut. Am ales.

Postarea aceasta am scris-o în stilul gutuii noastre, Laura Laly, cea care ne trimite pilde şi fărîme de suflet şi din suflet. Ea e un om pur şi curat, mie mi-ar fi greu să scriu despre acest subiect ştiind, că de multe ori, toate păcatele lumeşti mi-au trecut prin minte şi chiar suflet şi că am vicii suficiente, ce nu m-ar transforma în povăţuitoare sau în cel mai potrivit om pentru asta. Că, în timp, am regretat şi am încercat să schimb ceva, e altă poveste. Aşadar, e o singură încercare, care nu e tocmai uşoară.  Laura dragă, ceea ce faci tu, nu e deloc lipsit de ecou! Şi nu se scriu prea uşor aceste rânduri, când perceptele sunt aceleaşi, dar exprimările se vor altele. Te felicit pentru felul tău de a fi şi mulţumesc pentru această provocare.

Laura nu scrie demult timp, dar are deja stilul propriu, menirea ei, cum îi place să spună, un crez şi un cuget curat. Are gând bun şi slovă simplă dar care ajunge la orice om ce nu uită şi de partea lui spirituală, de nevoia de a se încărca de undeva, de unde izvorul e pur şi curgător. Aşa cum îi e şi avatarul, e o cascadă surprinzătoare, care poate mai mult şi nu are nevoie decât de priviri înţelegătoare şi de ce nu, de oameni care să ştie că din ea vor izvorî şi altfel de cuvinte când vor mai creşte apele ei în matcă. Laura mi-a umplut sufletul de drag, de multe ori şi mai ales mi-a arătat, atunci când credeam mai puţin, că simplitatea îşi are complexitatea ei şi că niciodată nu vor fi puţine cuvintele scrise cu credinţă, despre credinţă. Mulţumesc, Laura.

28 03 2014

Am găsit azi pe blogul ei un alt mod de a scrie. Cuvintele mele sunt în loc de aplauze, și spun puțin despre bucuria ce mi-o aduce  prietena mea, zilnic.

16 gânduri despre „Fărîme din suflet

  1. Omul bun poate fi recunoscut usor, dupa slova, dupa felul de a privi, de a se purta, dupa gesturi marunte uneori. Cred ca bunatatea se naste odata cu noi, dupa care (la unii) se ascunde sub egoism, de cele mai multe ori din cauza parintilor, a prietenilor, a profesorilor, a celor care ne invata sa ”supravietuim”in jungla. La maturitate, unii isi regasesc acea bunatate primordiala si atunci raspandesc in jurul lor raze calde, ce lumineaza multe vieti.
    Nu stiu daca as reusi sa scriu in stilul Laurei (si al tau), oricat m-as stradui… Am convingerea ca Laura va creste frumos in bogosfera…

    Apreciază

    • Stiilul Laurei nu e uşor. Având aceleaşi percepte, ţi se pare că citeşti aceeaşi frază. Şi totuşi cuvintele sunt altele şi formulările din ce în ce mai îndrăzneţe. Într-o zi mă întreba dacă nu cumva e prea simplu şi banal ce scrie. Ok, poate părea simplu. Dar vă invit să o faceţi două zile la rând. Nu mai ştii ce să scrii, pe când ea găseşte cuvintele potrivite cu o eleganţă desăvârşită. Mulţumim, Vienela!

      Apreciază

  2. Scriu aceste randuri cu o emotie enorma. Si un mare Multumesc. Vicii si pacate am si eu,Adri. Nu exista om fara de asa ceva. Ceea ce scriu vine spre indreptarea mea. Ma bucur enorm ca au ecou si spre voi aceste mici farame din suflet. Adriana, ai mare dreptate Dumnezeu nu are nevoie de gesturi ostentative, doar de iubire si pasare. Intalnirea noastra nu a fost intamplatoare. Sper sa reusesc a creste.

    Apreciază

    • Laura, pe mine m-a ajutat o lume întreagă să mă dezvolt şi tot nu e suficient. Eu te-am întâlnit datorită ţie. Remarcam comentariile lăsate la toţi cei ce scriau şi erau în tabelul psi. Remarcam uşurinţa cu care poţi scrie şi alte lucruri, diferit decât de pe „fărâmele tale de gânduri”. Mi-am permis să culeg o fărîmă din mine pe care să ţi-o dăruiesc. E puţin, dar ştiu că Dumnezeu te va răsplăti pentru tot ce faci. Nu ştii de câte ori mă trezesc că îmi aminteşti pe unde e drumul. Şi nu mai rătăcesc şi datorită ţie. Gata. M-am mutat „acasă”. Nu mi-a fost simplu şi oricum am senzaţia unei singurătăţi absurde aici. Dar poate asta e noua mea încercare. Un moment de respiro şi apoi revenim în forţă. Deocamdată mă bucur de vacanţa mea de primăvară. Ştii că toată luna, mai apoi, plouă, nu? N-am ales la întâmplare săptămâna asta! Te pup! Şi succes!

      Apreciază

  3. Pingback: Duzina de cuvinte- Bâzdâgăi | Cățărătorii

  4. Pingback: Duzina de cuvinte 24 – Satiră | vantdetoamna

  5. Nimic nu e intamplator in viata asta. Ne-am intalnit , atunci cand a fost scris sa se intample. Cat despre faptul ca scriu cu usurinta diferit fata de ce scriu de obicei pe blog, as putea zice ca e ceva caracteristic celor din luna gemenilor;) Cunosc sentimentul acsta de singuratate „absurda” … dar e ceva temporar Nu suntem niciodata singuri… Sa te bucuri de saptamana aceasta si sa aduni in tine momente de poveste.:)

    Apreciază

  6. … ţi-a reuşit de minune să scrii în stilul Laurei ţi cred că ţi-ar reuşi orice stil. Ai un dar al tău, aparte. E una din picăturile ce au dus la umplerea paharului cu lumină, la urmarea căii pe care nu ai cum să o mai părăseşti, purtându-ne şi pe noi alături, în călătoria ta încărcată cu bunătate şi frumos. 🙂

    Apreciază

    • …mă umplu de culori și din curcubeul tau. Cand ceva imi atinge sufletul vibrez și ma bucur, dar cel mai mult imi plac oamenii care ma ajuta sa raman astfel, sa nu mi se pară că pot fi altfel decat sunt. Stiu ca diversitatea e constructiva, dar mai stiu ca prefer oamenii care se exprima apropiat mie. M-am inselat de multe ori și cred ca la fel pot spune si ei despre mine, dar am invatat ca nu e dezamăgitor ci normal. Semănăm, dar nu putem fi la fel, ne influentam, dar nu ne iese ca originalului, avem puncte comune, dar de multe ori fix ceea ce e diferit puctează. Totul e complex și frumos. Cu Laura vorbesc, de imediat doi ani, săptămânal. Cand nu ne sunam vreo două săptămâni, cumva, ni se pare ciudat. Uneori lucrurile se intampla cu rost. Nu totdeauna il aflu, dar cand mă bucura ceva, il pastrez aproape. Din nefericire, la fel de ușor mă depărtez de lucrurile care doar credeam ca imi sunt pe plac. Asa că nu imi vorbi de bunătate, ci doar de semnele pe care ni le lăsăm și care ne apropie. Depinde cum le păstrăm. Stilul Laurei imi pare greu. Am vorbit de Dumnezeu in acest articol și imi pare destul, nu mă pricep mai mult, dar ea o face surprinzator de fiecare data. Nu o citesc de obligatie, ci pentru ca ma ajuta sa-mi stabilesc repere, de care uit in vartejul vietii. Cu religia am o relatie discreta, cred, dar nu stiu sa ma exprim și evit pe cei ce hulesc. Nu-mi pasă dacă cred in atomi, extraterestrii sau reptilieni, hahaha, cata vreme nu-și bat joc de lucrurile in care cred sau tin mortis sa se vada asta. Bine, teoretic inteleg, dar nu-mi place și mă distantez de ce nu-mi place, nu că aș avea ceva personal cu persoana, prefer insă, inzecit, lucruri apropiate de vibrația mea. Habar n-am de ce am scris atat, poate pentru ca ti-am promis ca voi scrie oriunde și oricat, indiferent de subiect. Chiar crezi că pot scrie despre orice? Mă-ndoiesc, dar voi incerca. Astept provocari mai des.

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s