Toamna din mine

  • La Braşov e o zi de toamnă perfectă. Aşa cum visăm să fie: cu raze timide, cu rugina copacilor nedefinită încă, spre marea mea bucurie, cu foşnete uşoare, cu umezeală firească dar aducătoare de somn nefiresc în plină zi; cu parfum de pământ reavăn şi sclipiri de veveriţe jucăuşe. Acestea din urmă mă uimesc cât de aproape îmi trec prin faţă. Una e de-a dreptul prin crengi, pe jos şi, parcă într-un joc de-a prinselea, nu cred că-mi termin numărătoarea până la zece că ea e deja în vârful copacului, făcându-mi în ciudă. Braşovul meu are aer de toamnă prins în straie şi tare mi-ar plăcea să nu-şi ia cojocul devreme. Să rămână aşa în ia asta brodată în frunze, ghinde, ace de pomi verzi şi crenguţe deocheate. Asta era toamna ce o aşteptam. Dar toamna din mine nu e aceeaşi. Toamna din mine poartă un nume şi acel nume azi îl aduc pentru a nu ştiu câta oară în atenţia voastră: mamaia mea.
  • Nu întâmplător îmi place acest anotimp. Chiar şi acele zile în care îmi fac griji pentru sănătate datorită ploilor şi frigului interminabil, sau pentru facturile umflate, sau datorită somnolenţei ce nu se mai dă plecată. De ce? Pentru că toamna mea o cunosc din totdeauna. A avut glas pentru mine,  de ăla de domnişoară tânără, neplecată de acasă; şi-a făcut griji datorită mie, m-a crescut ca o mamă pe când nu avea vârstă de bunică şi pentru că, in anotimpul acesta, întâmplător sau nu, ar fi împlinit o vârstă frumoasă, o declar pe mamaia mea toamna din mine, primită în dar în ziua când m-am născut. De atunci o port ca şi când e un anotimp perpetuu, roditor şi plin de poveţe.
  • Mi-o amintesc ca pe o parfumereasă de soi, cu prăvălie deschisă în odăiţa ei cu tavan albastru, prea jos şi prea aproape de mâini de copil. Păi cum parfuma mamaia mea încăperea cu o bucată de dovleac, pe care picura zahăr din belşug, de se adunau miresme colorate şi îmbietoare, nu mai reuşea nimeni (văleu, asta a sunat a Creangă, dar mă iertaţi …nu schimb nimic, că-i fix adevărat). Da, colorate nu vă miraţi! Parfumul avea culoare brun-roşcat  şi multă vreme am asociat în viaţă culoarea asta cu mirosul. Prăvălia ei de parfumereasă aduna şi ceva gutui aurii puse strategic pe sobă, ca un designer de succes care cunoştea trendul bio, de pe atunci. Arunca şi o poală de nuci în ciurul pentru mălai ca şi când tentaţia avea să fie, aşa, la îndemâna oricui, fără vina înfruptării lacome. Totul era permis. Şi ca să fie şi mai reuşită înmagazinarea esenţelor în mintea mea de copil neştiutor, toca un piept de gâscă, îl parfuma cu ardei roşu şi verdeaţă „tristă dar cu aer optimist”, zicea cineva drag mie; îl învelea în varză încă dulce, opărită cu borş proaspăt făcut de ea din „huşti” de tărâţe, pe care le vântura ca în poveste, cu valuri şi cascade oţeţite. Mai băga şi nişte plăcinte cu brânză sau dovleac, iar împărăteasa parfumurilor şi toamna supremă era decretată pe loc: mamaia mea.
  • „Sărutul meu sărat de Bărăgan” (cum o numesc eu) s-a născut acum 81 de ani într-o zi de Sfântă Cuvioasă  Paraschiva. O zi de toamnă profundă ce ne-a picurat-o în suflet pentru totdeauna, chiar şi după ce a plecat fizic de lângă noi. Tot ea îmi aminteşte de străbunica mea, soacra ei, cu acelaşi nume ca al sfintei de care vorbeam mai sus. N-a cucerit-o din prima, cu obrazul ei smead şi ochii prea sfidători nu era nora ce şi-o dorise pentru primul născut. N-o cucerise nici faptul că „fugise” cu el, după o seară de bal, dar îl cuceri total pe socrul ei cu spiritul descurcăreţ şi cu inteligenţa nativă şi uimitoare. „Toamna mea” s-a desfăşurat în viaţă complet şi cu dăruire, picurând în toţi cei cunoscuţi nectar de iubire pură. Nu ştiu ce nume purtaţi în voi cu chip de toamnă, dar ştiu că nimeni nu se va putea întrupa vreodată în locul ei. Mi-a lăsat în mine doruri adânci, drag şi ropot de izvoare nesecate ale toamnei de ţară, de sat autentic, cu rod şi recunoştinţă, şi plin; şi prea-plin, şi hambare doldora, cu tărtăcuţe şi oale de lut cu lapte prins. Închid ochii şi în mine trece pe cărarea sufletului, neumblată de mai bine de 10 ani, o siluetă de femeie trupeşă, şi o forfotă caldă, cu câine legat în  lanţ, cu animale nerăbdătoare, cu pui şi găini aţipite de raze călâi, cu miros de must şi ţuică ieftină. Şi parcă văd, cum după sobă, într-o sticlă verzuie, stă licoarea ei cu zahăr şi cuişoare parfumate, puse tainic pentru vreo vecină curajoasă:

”-Bem, Tincă, o ţuică de asta de-a mea? -Bem, Ioană! Dar tare-ar merge fiartă şi cu o cafe….lângă ea!” Închid iar ochii, şi nu ştiu cum,….din toamna mea rămân aburi pişcăcioşi, dintr-o poveste cu a fost odată şi va fi totdeauna, chiar dacă fizic nu mai e posibil: TOAMNA din mine, mamaia mea, plecată la îngeri acum.

14. 10. 2013.

63 de gânduri despre „Toamna din mine

  1. Am cunoscut și eu o parte dintre aceste parfumuri, ce par azi uitate! Le mai „văd” și azi, cu ochii mintii, sunt parte din copilăria mea, parte din maturitatea de azi, cu copii și drumuri la „țară”.
    Doar de bunici nu am știut decât din vorbe, căci m-am născut puțin prea târziu. Dar mi-a rămas casa lor, o casă cu miros de vechi, de poveste și de OAMENI!
    Trec prin amintirile voastre și gândul mă duce spre zări încețoșate de lacrimă.

    Apreciază

  2. Am avut norocul să o am mult timp langa mine. Cu o mamă care m-a facut la 16 ani nici nu era greu să obtii si bunici tineri …la pachet. Tataia traieste si azi. Are 84 de ani si e in putere. Stau acolo, cu odaia bunicii mele transformate in care nu mai miroase a toamnă tarzie prin bucatele ei specifice, dar cred că va mirosi curand a foc de lemne si untura topita.

    Apreciază

  3. Din fericire toamna mea e inca aici, chiar daca departe! Si cand ma gindesc la ea imi vin in minte, parfumul de gutui, puisorii de gaina pe care ii hraneam din gura, cea mai buna placinta cu dovleac din lume, harnicie, o fata rumena si rotunda ca o luna plina si gustul de mere coapte.

    Apreciază

    • ….draga mea dragă, ție iți doresc sa-ți traiască toti sanatoși și frumoși, sa te bucure și sa te incante căci prea stii sa iei ce e mai bun din fiece clipă! Ma bucur pentru bunica ta ca inca poate sa-ti daruiasca tot ce ai scris mai sus și in plus o mângâiere aievea!

      Apreciază

    • DA, e vremea dovlecilor și poveștilor de tot felul! Am gasit destule si eu la tine și sunt sigura ca inca voi gasi. Ai văzut ca te sustin cu sb ul, da? Sunt eu lipsă, dar măcar revin cand e nevoie!

      Apreciază

  4. asta e adevarata bogatie: cea a sufletului si a amintirilor. vremuri cu a fost odata pe care incercam sa le reeditam, sa le aducem unii din noi in amintirea ce se construieste a copiilor nostri.
    tocmai azi ii spuneam lui Dante cat de norocos este sa aiba si bunici aici, langa el, si bunici la tara, in moldova. cat de bogat este sa vada si sa stie cum se coace o paine in casa si cum se fac alte bucate.
    prin tine si prin cuvintele tale simt ca lucrurile astea nu se vor pierde.

    Apreciază

    • ..iar eu prin voi, prin tine și copiii tăi, prin povestile despre copilaria ce se deruleaza cu franturi și prin mine, simt cum se continuă povesti cu toamne ce nu se traiesc doar in vis. Ma bucur pentru voi, pentru Dante, pentru cusăturile de pe pernuțe de bebeluși, pentru traistuțe simple și de efect, pentru podoabele pe care le faci cu băiatul tău. Eu scormonesc povesti, tu le traiesti. Si asta conteaza enorm!

      Apreciază

  5. Draga Adriana, vin si eu in toamna ta, care poate nu intamplator este si a mea! 🙂
    Nu stiu daca intre atatea mesaje il vei gasi si pe al meu, (bravo tie de asa revenire!) insa tin sa-ti multumesc pentru grija ta si sa te asigur ca… inca SUNT si pe picioare, caci bine este muuult spus!
    Poate ca frica de… surprize neplacute… m-a aruncat intr-o vrie ce mi-a rupt in bucatele inspiratia, dorinta de a scrie… Am muncit mult, desigur dupa puterile mele, pana la epuizare, dar de scris… nu am putut scrie un cuvintel!
    Am absolvit un curs de teologie on line si asta m-a hranit poate adormindu-mi nevoia de a scrie…Saptamana viitoare imi dau lucrarea de final de curs si… sper sa revin – nu stiu daca voi fi aceeasi sau alta. Oricum si in orice varianta, raman aceeasi ca cititoarea ta! 🙂

    Apreciază

    • La momentul acesta, când răspund, cred că ai terminat deja și cu lucrarea de final de curs și asta îmi intregeste admirația. Mi-ai mai spus cate ceva despre noua-vechea ta preocupare de care am aflat cu ajutorul celuilalt blog al tău. Mă bucur enorm că ai găsit ceva care sa te incite și sunt cu adevărat mulțumită știind că ești cât de cât bine. Am trecut într-o zi prin povestile tale. Era o vreme cand le distribuiam pe fb și acum acesta are o aplicatie care ne aminteste ce am facut acum 2, 3 ani pe timpul asta. Asa imi apar postarile tale si, recunosc, le citesc ca si cand nu le-am citit vreodata. Scrisul nu ar trebui sa-ți dispară, poate nouă, cei ce ne încăpățânăm să ne legăm de cuvinte ca și când am avea ceva nou de spus, dar povestile tale sunt fabuloase. Parca a fost ziua ta, imi amintesc vag, dar iți doresc fericire și sănătate, să te bucuri de nepoți și copii, de tot ce iți aduce o stare deosebita. Mulțumesc pentru ca ai trecut pe aici. E o onoare!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s