Bradul

De când mă ştiu am trăit aproape de pădure. Lângă ea, în ea,  doar să întinzi mâna şi să o atingi, atât era de aproape. Că îmi venea să le spun brazilor „sărut mâna”, v-am mai spus-o, dar că nu ştiam de împodobitul brazilor, nu cred să fi amintit asta vreodată. Nu am fost la grădiniţă, nu am văzut oameni mascaţi în Moşi, nu ştiam ce-s cadourile. O perioadă. În satul în care mă lăsau ai mei, sat de câmpie, brazii erau rari, iar când m-am făcut suficient de mare, să colind prin sat, am început să văd luminiţe şi artificii. Prima întrebare a venit când am zărit, în vecini, o astfel de frumuseţe pusă la geam, să fie văzută de tot satul cât e de frumoasă. Sau frumos, că despre brad vorbeam.

„-Mamaie, ce-i acela pom de Crăciun?”

Se fâstâci mamaia şi zise, aşa într-o doară: „-Dacă o găsi tac’-tu mare unul prin sat, vei vedea!”

A găsit. Unul mic, firav, cu crengi puţine şi de un verde nu prea intens. Soră mea era micuţă dar tot se învârtea pe lângă pomişor strâmbând din nas la fiecare înţepătură. Cred că era molid,  gândindu-mă, acum, că prea înţepau acele ce-l împodobeau. În plus arăta asupru și neîmblânzit, așteptând parcă o vrajă domoală care să-l transforme în ceea ce văzusem eu pe ulițe adormite.
„-Ce bătaie de cap îmi daţi voi! Na, de unde iau eu, acum, podoabe? Că n-are mama!”
Tataia deja cioplea de zor lemnul acela de brad încercând să-l îndese într-o roată de car, un suport ad-hoc, după care arhitecții acestor vremuri tare s-ar da în vânt. În timpul ăsta, mamaie se întorsese deja de la magazin, îmbujorată și îngrijorată că poate misiunea ei nu va fi pe deplin reușită.

Sub braţ ţinea o cutie de carton gri şi urât, nişte coli de hârtie colorată, altele de hârtie creponată, câteva cutii de artificii, nişte suporturi de lumânări şi vreo cinci globuri.

„-Atât am mai găsit în magazin!, spuse ea admirându-ne curiozitatea.

În cutia de carton reciclat zăceau nişte bomboane cu gust ciudat, dar mi se păreau cel mai fascinant lucru de pe pământ. Tot atunci, mamaia a adus un ciur de nuci şi o poală de mere din cramă. Ni le-a întins pe pat şi ne-a învăţat  pe amândouă cum să le învelim în hârtia colorată,  iar ea cu nişte bolduri, cred, înţepa nuca şi lega o sforicică în capăt. Merele care aveau codiţă primeau şi ele legătură sfântă să se poată cocoța în brăduț și să atârne acolo în siguranță și frumusețe naturală.

După ce ne-am muncit, o grămadă, la podoabe, ne-a  mai învăţat mamaia să facem ghirlande din hârtie creponată. A scos şi un pachet de vată, am legat şi bomboanele cu aţă şi am purces la împodobit de brad.Locul pe care îl aleseseră ei pentru pomişorul nostru era o sală, mai răcoroasă defel, unde nu era sobă. Îmbrăcate cu ilice tricotate tot de zâna noastră ce făcea  atunci pe Moş Crăciun, cu botoşei din acelaşi material şi căciuliţe la fel, nu prea ne deosebeai că am fi fetiţe sau băieţi. Poate doar glasurile noastre alintate, să ne fi dat de gol. Încet, încet…mamaia ne arăta cum pune ea în brad, pe ramurile de sus, tot ce pregătisem noi pentru ornat. Cum am putut, ne-am băgat şi noi mânuţele, dar tare ne-am mai minunat când am văzut ghirlandele alunecând pe crengile băţoase ale molidului nostru. Când mamaia a început să aşeze smocuri de vată de bumbac alb, povestindu-ne că acest copac „trăieşte la voi, la Braşov, unde zăpada e singura lui podoabă naturală„, noi ne-am topit uitând de frigul ce ne îmbujorase deja obrajii.

sursa: amelie. ro

Totul era perfect. Nu aveam luminiţe, nici nu ştiam prea bine că există şi aşa ceva. Am aplaudat minunea şi mai apoi uşa s-a închis, iar bradul a rămas singur pe sală, strălucind cuminte într-o singurătate de neînțeles. Noi două ne zgâiam pe geamul uşii ce ne despărţea de el, fremătând de bucurie și admirație.

Proastă alegere făcuseră. Eu ajungeam la gemuleţ, dar soră mea se urca în pat şi nu se mişca de acolo, cântând şi bătând din palme de fericire. Am acompaniat-o, în scurt timp, caci nu ne mai săturam privind capodopera din odăiţă.

sursa: vlad dumitrescu-my romania

În noaptea de Ajun, când copiii mergeau cu „Neaţalaşul” sau cu „Bună dimineaţa”, cum se mai spunea acolo în sat, noi lăcrimam şi visam la ziua când ne vom putea încolona  cu ei. Nu se primeau prea multe- nuci, covrigi şi mere, dar era o seară fascinantă, iar de la primul brad, la primul colindat nu a mai trecut mult.

Îmbrăcate de parcă eram Prăvale-Baba, cu haine de împrumut, cu un chipiu de școlar pe frunte, cu cizme de gumă în care îndesam ciorapii de lână, dar nu cei buni, ci cei cârpiți, pe care oricum nu-i vedea nimeni, cu mănuși legate cu ață de după gât, care mai tare ne încurcau, neavând decât un deget croșetat, de parcă mamaia fusese Eliza și noi lebedele ei micuțe, și în munca ei neobosită nu reușise sa facă cinci degete mănușilor. Dar ce mai conta. Colindam satul și auzeam la fiecare casă, gospodari care se minunau: ”Hai, bărbate, și tu la ușă că a venit Brașovul la colindat!”. Iar noi prindeam glas și strigam și mai tare:
Bună dimineaţa la Moş Ajun
Şi mâine cu bine la Moş Crăciun
Am venit şi noi o dată
La un an cu sănătăte
Bucurii să ne aducă
La covrigi şi la nuci multe
Ne daţi ori nu ne daţi, ne daţi, ne daţi?

Tot atunci, de Ajun, mamaia dădea drumul la o ploaie de artificii, dar erau rudele sărace ale celor ce le vedem azi pe cer. Mirosul lor îmi bântuie şi acum nările, dar magia lor efemeră dura, de fapt, mult în mintea noastră de copii. Ne-a aprins şi lumânărelele din suport, dar doar pentru o clipă. În seara aceea mamaia ne-a dăruit portocale şi glucoză…iar noi nu ştiam de ce suntem aşa de răsfăţate. Târziu am aflat povestea Moşului când, intrând la şcoală, a fost inevitabil să nu aflăm ce înseamnă de fapt Crăciunul, Moşul şi bradul împodobit.

Încet, încet, părinţii noştri s-au aliniat vremurilor şi aveam şi noi bradul nostru aşezat la intrare pe hol, să nu mai stam cu nasul lipit de ferăstruici. Cu toate acestea, bradul meu de poveste stă încă pe sala din satul meu cu oameni buni. Şi e plin de nuci, mere şi frumos.

Acum…nu concep a avea brad natural în casă. Nu mă umplu de oroare dacă văd la alţii, dar eu prefer brazii mei din pădure, cei cărora le spuneam eu „sărut mâna” şi care mă saluta de la fereastră. La noi lucesc nişte luminiţe din doi brăduţi artificiali de  vreo 55 de cm fiecare, care amintesc de faptul că bradul a fost ales de Dumnezeu să-l pomenească de ziua Naşterii Lui, aşa cum spune o legendă. Cu toate astea pentru mine bradul înseamnă trăinicie, dor şi speranţă, visare şi amintiri cu nuci şi portocale, cu beteală creponată şi miros de …mamaie încă tânără.

23 dec 2013

50 de gânduri despre „Bradul

  1. Mi-ai amintit de copilăria mea și de satul uitat de lume unde se spunea tot „Bună dimineața la Moș Ajun”. De bradul cu ghirlande din hârtie colorată și vată presărată pe crengi. Nu știu cum mi s-ar mai părea acum, dar atunci era cel mai fascinant lucru pe care îl văzusem vreodată. Sărbători cu liniște și bine!

    Apreciază

  2. amintiri de copil ce se incrusteaza adanc in inima si nimeni nu le mai poate lua. acelea sunt cele mai frumoase. si frumos ai scris si evocat si tu. inteleg din plin sentimentul tau in fata brazilor din padure. o reactie asemanatoare are si Dante fata de brazii si copacii intalniti in cale. despre unul mare am scris si eu printre alte randuri si ganduri 🙂

    Apreciază

  3. „Cat despre lipsa ta de rod, fie ca in miez de iarna, cand toate fructele pamantului se vor fi terminat, oamenii sa te impodobeasca si sa puna pe ramurile tale toate bunatatile, iar atunci cand se vor strange in jurul tau, ei sa se gandeasca la Mine, pentru ca tu esti copacul cel mai drag Mie.”
    Bine dar mai demult bradul era împodobit pe locul lui, oamenii nu erau aşa de mulţi, etc…
    Tristă soartă hărăzită! 😉

    Ma bucur că nu mai foloseşti brazi în casă!

    Apreciază

  4. bradul, inspirat de tine, s-a dovedit o temă răscolitoare. cu toţii avem, cred, amintiri de demult, doruri şi lacrimi, rădăcini adânc înfipte în suflete…
    eu folosesc brad artificial de mai bine de zece ani. pentru restul s-a inventat… chimia. 🙂
    şi revenind la scrierea ta: mi-au dat lacrimile. şi îţi mulţumesc pentru asta.

    Apreciază

  5. Bradul tau esta cu mult si al altora… Doar ca tu, l-ai impodobit si acum, ca atunci, cu ghirlande de amintiri, putin curaj, sa-i alungi modestia si sa-l faci mai bogat, mai frumos, si tare, tare drag noua…Orice podoaba de acum i-ar pali stralucirea! Si pe mine, ca si pe cei care te-au citit, m-ai rascolit cu eternitatea lui…Eh…

    Apreciază

  6. Uitasem complet de pachetele de vata consumate la impodobitul bradului. Eram atat de darnica, incat bradul parea nins tot, de nu se mai vedea verdele crengilor. :))))
    Imi mai amintesc de poleiala de la ciocolata, pe care o pastram presata intre paginile cartilor, ca la Craciun sa invelesc nucile capatate la colindat, sa le agat in brad… Ce dor imi e de acele vremuri!

    Apreciază

  7. Povestea bradului si a Craciunului. Imi amintesc si eu brazii facuti de bunica in ”casa” dinainte, unde era mai rece. Erau impodobiti cu ghirlande de hartie creponata, le puntea pale de vata, sa para de omat. Bomboanele erau deliciul bradului si le inlocuia pe masura ce le mancam. Brazii acestia poarta cu ei parfumul de neuitat al iernilor din copilarie.
    Sa ai Sarbatori fericite, Adriana! Sa iti rasune casa de colindatori vestind Nasterea Mantuitorului. Sa iti fie masa plina, sufletul inflorit si cei dragi mereu aproape! Craciun Fericit!

    Apreciază

  8. Cum sa ma iau de mana cu cei doi dragi ai mei si sa pornim la colindat, fara sa trec pe la tine, fara sa stau un strop din Ajun langa magicul tau brad, alaturi de sufletul tau urias, draga Adriana!
    Sa ai un Craciun ca-n povesti, dar real si bun, alaturi de cei dragi, in povestea cea mai frumoasa care ti s-a inatmplat pana acum! Sarbatori cu lumina si bucurii!

    Apreciază

  9. Cred ca tocmai am terminat de citit povestea perfecta pentru Ajunul Craciunului. Ireal de frumoasa… Are de toate, emotie, farmec, o lume aparte, personaje superb conturate, candoare, adevar si un final fericit. 🙂
    Un Craciun de basm, cu bucurie, dragoste si pace in suflet iti doresc, Adriana. 🙂 Sarbatori cu dorinte implinite!

    Apreciază

  10. Frumoasă povestea amintire! Așa se împodobeau, tradițional, pomii de Crăciun, ca semn al rodniciei.
    Iar bradul, pomul vieții, de obicei se împodobea la locul lui, în pădure! În casă erau doar crengile de măr sau cais, înflorite, puse în apă încă de la sfântul Andrei.
    Trăiește-ți mereu amintirile-povești, cele frumoase, care-ți încălzesc sufletul!
    Crăciun fericit, cu flori de măr în glastră și în suflet!

    Apreciază

  11. Cum te-ai mulat tu sufletului meu, Adriana! Poveştile tale au acel ceva aparte, care mie îmi seceră gândul şi-mi ştirbesc cuvintele. Pe cât de simple, pe-atât de complexe în nuanţe, trăiri, sensuri. Ţi-am spus prea rar cât de armonios sună încondeierea cuvintelor tale aşternute-n pagini virtuale.Mă bucur totuşi că azi, în Ajunul Crăciunului, reuşesc să-ţi trimit un gând cald, să-ţi cer să nu încetezi a scrie pentru binele tău, şi-am meu, şi-al tuturor. Dacă îi facem pe ceilalţi fericiţi, Crăciunul are însemnătate. Un zâmbet şi-o floare dalbă. La mulţi frumoşi ani!

    Apreciază

  12. Acum că roata timpului a mai ţesut încă un an, iar cristalele fulgilor de zăpadă întregesc magia sărbătorilor, să ne bucurăm alături de cei dragi nouă, de minunea vieţii, de darurile Moşului şi să aşteptăm încrezători clipele viitorului!
    Sărbători fericite şi un AN NOU cât mai bun! Crăciun Fericit!

    Apreciază

  13. Crăciunul meu va fi altfel, cu siguranta, pentru că vine cu multumirea aceea că am putut incerca sa insir si eu rânduri, ganduri si cuvinte…intr-o lume ticsită de vorbe scrise…mai mult sau mai putin mestesugite. Pentru la anul…am alte dorinte, si nu mă las până nu mi le indeplinesc pe toate. Crăciun cu iubire si liniste in suflet, Gabriela!

    Apreciază

  14. Uh, m-a impresionat… toti avem amintirile copilariei si a unei generatii, in care ne bucuram de lucrurile atat de simple.
    M-a si emotionat povestea primului brad. Imi aduc aminte ca molizi aveam si noi cand eram mici. Mi se pare ca dinainte de '89 erau spre vanzare numai molizi. Si migala cu care faceam globulete din nuci si poleiala, pe post de globuri. uf, ce amintiri…
    Sarbatori fericite

    Apreciază

  15. Ce mi-a placut povestea fetitelor care priveau pe geam la bradutul modest din odaita! Tare frumos!
    Si primii brazi ai copilariei noastre aratau destul de asemanator. Fara nuci si mere caci aveam cateva globuri dar cu vata, cu lumanari in suporturi de metal ca un clips, cu ghirlande de hartie glasata… si artificii din acelea, rude sarace. Multi ani dupa '89 s-au tot gasit acele artificii si le cumparam din inertie. Acum nu mai iau nimic, nu mai facem nici brad cum faceam. De fapt am impodobit minimalist doar jumatatea superioara a bradului ecologic (nici noi nu mai ucidem de mult bazii) pe care nici pana azi nu l-am desfacut…Cred ca-l apuca 1 martie asa…
    Superbe amintiri! M-ai teleportat in copilarie cu ele, draga Adriana!

    Apreciază

  16. Te găsesc în blogosfera asta în diverse comentarii. Nu mai vorbesc de blogul tăi în sine. Totdeauna ai ceva complex de transmis. Nu ştiu şi nici nu mai insist cu gândul şi întrebarea asta, dacă cuvintele înşirate de mine au altceva în plus decât un mesaj ce pare la îndemână şi care trimite altora semnale că dacă au ceva de spus o pot face exact ca şi mine, timpul fiind cel ce va arăta dacă aventura se termină sau continuă. Ti-am multumit totdeauna pentru încurajare şi susţinere, eu fiind acel om care prinde aripi cu astfel de ingrediente. Mulţumesc pentru tot!

    Apreciază

  17. Cred ca toti cei trecuti de 30-35 ani au aceste amintiri frumoase din copilaria lor, ( s-ar putea si cei nmai tineri dar din zone mai izolate ) si nu stiu, zau, sa fie o placere mai mare decat aducerea aminte…Multumesc ! Am retrait seri minunate !

    Apreciază

    • Dl Victor, in primul rand mulţumesc de popas; ştiu că ia ceva timp sa lasi cateva vorbe pe un blog, asa că vă sunt recunoscătore pentru darul primit, mai ales in prag de sarbatori. Subscriu total cuvintelor lasate aici şi recunosc ca mă ia o duioşie dulce retraind momente de poveste. Am avut bunici mult timp, dar tot le voi duce dorul…mereu..

      Apreciază

  18. In primul meu brad, la mamaica mea, fusese pusa si o masca din acelea folosite la Anul Nou. Tare m-am temut la inceput. „Paznicul, paznicul!” Eram tare micuta, nu aveam inca 4 ani. Dar mi-a trecut spaima… cu toate ca ceream voie paznicului sa iau bomboane din cosuletul de hartie creponata.

    Apreciază

    • Uite că asta nu le-a trăznit prin minte, dar noi tot furam cu nerușinare, lăsând doar hârtiile goale în pom și hlizindu-ne la dojana de complezență a mămăicii noastre. Oricum ne era frigul paznic bun, de nu ne înghesuiam prea des pe sală.., asa că mai scăpau bombonelele până după Anul Nou.

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s