Mi-s pietrele tăceri

Lumea tace,
Ascunsă sub muguri de salcie blândă,
Se sparg broboane de viaţă în sunet surd,
Cad urme de gând
Dintr-o carapace
A unui vânt ce-a plecat spre pământ.

Dar lumea tace,
Şopteşte printre pietre albe,
Încă nearse de soare, anul acesta.
Şi ce dacă!
Păstrează în ele toate verile trecute
Şi vorbele spuse, atunci,
Ascunse-n tăcerile de azi.

Şi-ascult tăcerea
Ca pe o simfonie
Ce-mi cântă numai mie dorul ei;
Nu tace lumea, ci îmi tace mie
Potopul de păreri de nicăieri.

Îmi prind cuvinte-n păr
Ca pe podoabe
Să-ncerce a zbura cu adieri de vânt
Şi-atunci, poate-or striga,
Căci nu se face
Să lase loc tăcerilor de ieri.

E ”azi” şi nu mai tac!
Deşi nu am nimic de spus,
E de ajuns.

pietre

 

12 gânduri despre „Mi-s pietrele tăceri

  1. Frumos ne spui când n-ai nimic a spune!
    Petreci tăceri, pe o cărare-n lume,
    Ne-aduci un gând ce-a izvorât din piatră,
    Căci slova ta nu vrea ca să ne „tacă”.

    Frumoasă ți-e tăcerea-n vers și gând,
    Când lași cuvintele să curgă, revărsând
    Preaplinul sufletului tău,
    Pe care nouă, tu, ni-l faci cadou.

    Apreciază

    • Curg iar din mine stări conflictuale,
      Dar nu le strig, căci nu le vreau în cale,
      Și-atunci mă uit la pietre calde; tac zâmbind,
      Și le cobor în versuri care…prind
      Alte comori, alți oameni, multe clipe
      Cu soare rătăcit din cele ale aducerilor-aminte!

      Te salut cu tot dragul!

      Apreciază

  2. Pingback: Mi-s pietrele tăceri | MAGAZIN CRITIC

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s