Accident pe firul gândului

Cobor pe linia vieții

Și mă trezesc suspendată pe un gând.

E subțire, prea subțire,

Ca un fir căruia nu i se vede capătul.

Nu mai fac niciun pas,

Nu mai trimit nicio undă de visare.

Ramân agățată de un cuvânt,

Altul decât cel așteptat.

E totuși un cuvânt și parcă nu mai imi e teamă.

Astept salvatorii, mai bine,

Dar devin stire de interes național

Într-o dramă care nu exista.

Imi pierd echilibru

Si cad inainte să aflu

Că misiunea oamenilor de bine

A fost indeplinită cu succes.

Cum o fi sa te ridici inainte sa cazi?

Nici acum nu știu;

Stiu doar sa ma impiedic de amănunte

Sau sa raman suspendata

In margini de lume

De cuvant,

De idee.

Sunt la știri,

Dar nu intereseaza pe nimeni,

E doar o altă cădere nereușită..

accident-2015

 

Părere neclară

Imi plac oamenii.
Imi plac cei care plâng dincolo de ochi,
Dincolo de privire,
Dincolo de lacrimile care se văd.

Imi plac oamenii
Imi plac cei care râd cu ochii,
Cu fruntea,
Cu gropițele din obraji
Și cu varful degetelor.

 

Imi plac oamenii.
Imi plac cei care striga fara sunete,
Cei care vorbesc și cand tac,
Cei care canta cu trupul,
Prin unduire de stanga, de dreapta,
Cu rotiri de privire,
Ca un cerc de note invizibile.

Imi plac oamenii care stiu de glumă,
Care vad dincolo de tine,
Care găsesc retetele unor povesti uitate,
Care te ating, desi nu ti-s aproape,
Care construiesc lumi doar crezand in ei și in tine.

Nu-mi plac toti.
Nici ei nu mă plac pe mine.
Nu-mi plac nici cei pe care i-am plăcut odată,
Pe cand visam pe margini de cuvant;
Dar cel mai mult, nu-mi plac oamenii
Care se vor buni cu orice pret,
Care par victime si daca nu sunt,
Care sunt agresivi si daca par blanzi.
Cuvantul lor e prea dospit,
Prea atent, prea cizelat.

Prefer omul păcat, omul asumat,
Omul cu tremur in gand,
Cu o conștiință călău,
Dar scăpat de sentințe blânde
Primite ca dar, de la viață.

 

Prefer lumea cu bune și rele.
Ce zic eu aici,
E doar o părere
Despre mine, că-s om, ne-om.

om

Cititor

Șoptesc în umbrele de o șchioapă,

A neștiutului din mine,

Vreo două muze amorezate,

De un cuvânt ce nu mai vine.

 

Mă uit prin juru-mi și m-apasă,

Când stropi din mine curg alene,

Dar se inundă altă casă

Cu frământările-mi perene.

 

Mă scot din flăcări de regrete,

Mă sting cu apă vie  iar,

Mă-ntreb ce e în mintea mea, de o vreme,

De-i fac cuvântului altar

 

Sau îl trimit în altă lume,

În teritorii fără semn,

În loc să-l strâng, să-l strig pe nume,

Și să-l păstrez în al meu ghem?

 

Deșiră viața multe șanse,

Adună oameni la un loc,

Printre cuvintele rămase,

Voi sta mereu ca un zălog.

 

Mă scutur azi de gânduri rele,

Mă scutur de greșeli de  soi,

Mă scutur de cuvinte grele,

Șoptite în  decoruri noi .

 

Și uit c-am ars, nu pentru mine,

Pentru o părere sau doar vis,

Mă-ntorc la luna mea de miere,

Căci eu am propriul Paradis.

 

Curat, trăit, cu nume propriu,

Ce adună în el cuvintul șoaptă,

Mi-e muză viața și am norocul

Să-i fiu eu muză,câteodată.

 

Printre culori amețitoare,

Îmi plimb idei ce sunt alb negru,

Bronzez cuvintele la soare

Și le măsor cu termometru.

 

Nu vreau să fiu o altă formă,

Cu fond sau straturi-mprumutate,

Dar este timpul de o reformă

Și îmi ofer întâietate.

 

De-n viață veți deschide vise,

Ce nu v-aduc frumos și bine,

O să simțiți gusturi precise,

Iar în final, amar prin vine.

 

Și nimănui nu o să-i pese

Că ai povești de luat aminte,

Dar tu vei ști că viața țese

Pe pânza ta…alte cuvinte!

 

Mulți vor creea sensuri  anume,

Eu n-am nici scris, nici sens, doar vorbe;

Dar mi le port cu al meu nume

Mândră că n-au rămas…doar slove.

 

Și că le dați puțină viață,

Oprindu-vă asupra lor,

Vă fac cu drag o reverență,

Sunt ca și voi…un cititor!

 

Prea-mulți-cred-că-literatura-e-un-scris-nu-un-sens.citate-Nicolae-Iorga

citate celebre. ro

 

 

 

 

 

Sunt și nu sunt

cercei 1Sunt om greșeală,

Om păcat,

Sunt o-ntâmplare

De-altădat’,

Sunt omul frunză,

Omul cer,

Sunt o imagine

În eter;

Sunt omul vorbă,

„Necuvânt”,

O scriere

Ca vorba-n vânt,

Dezamăgirea

Din trecut,

Nu prea sunt

Omul legământ.

Sunt omul trecere

De o clipă,

Cât o bătaie

De aripă;

Sunt omul munte,

Omul vis,

În al mirării

Paradis.

Sunt omul piatră,

Omul stâncă,

Sunt o fugară

Și-o nălucă;

Sunt omul cremene,

Om sare,

Sunt patimă

Și sunt și floare

Ce-și scutură corola

În lume,

Cu roua sa să  spele

Un nume,

Purtat mai bine

Sau mai rău,

Sunt doar un om

Pe drumul său.

Nu sunt deloc

Ce aș vrea să fiu,

Dar sunt doar om,

Atâta știu.

Sunt om ne-om,

V-am zis cândva,

Pe când vorbeam

De viața mea;

Depinde acum,

Ce avem în cale,

O bucurie sau

O jale,

Un gând frumos

Sau o-ntristare.

Oricum aș fi,

Eu sunt-nu sunt

Mai mult o vorbă,

Nu …… cuvânt!

Şanse rescrise

Eu ştiu acum că sufletul îmi ţine
ascunse mii şi mii de gânduri
ce vor să zboare libere-n înalturi,
dar cad şi rup cadenţe sau sparg rânduri;
adun mirată doar un pumn de fapte
din revoluţia de-o şchioapă ce se zbate
în sufletu-mi bătrân ce parcă plânge
si-adorm visând cuvântul care curge
ce ar putea sa schimbe lumea toată.

A îngheţat, cam tainic, timpul straniu,
din amintiri uitate-n gări cam goale,
fără decor şi fără de peroane,
cu călatori în mine şi-nspre tine,
cu sufletul pribeag şi geamantan de nuc
pe care l-am plimbat cam mult şi-am vrut să-l uit
în halta dinspre visele cu şanse
a unui suflet prea bătrân,
dar, nu ştiu cum, alt drum
m-a rătăcit prin el
şi l-am ştiut, căci aburul din ceţuri
mi-a zdruncinat lumina dimineţii
şi m-a purtat spre vremuri cu-al iubirii scut

..şi-am renăscut.

 

 

Mulţumesc muzelor mele din acest ianuarie ciudat, dar blând: wordwasfirst şi psi.