Fuiorul din cer

Mi-am pus candela la vise. Am lăsat-o arzând și am fugit spre lumi palpabile. I-am pus ulei bun, parfumat și mirositor și m-am prefăcut ca sunt bine dacă plec și eu puțin. Puțin mai mult.

Mi-am uitat doi căței in casă și deși m-am intors după 12 ore, nu stricaseră nimic, nu făcuseră nicio pățanie, știți voi de care și, culmea, nici nu se grăbeau să iasă ținând cont de cât așteptaseră să mă întorc. Ei erau ocupați cu pupăceala, cu alintul și cu dovezile lor de iubire dar și de bucurie, a  revederii, evident. Parca lipsisem un an. E drept ca nu-i las niciodata inchisi atat de mult, e periculos și pentru ei și pentru noi.

Unde am fost? Spre oameni buni, cu oameni buni și spre povești noi. Mai intai am facut un drum lung in afara Brasovului. L-am numit drumul fuiorului. Nu conduc eu niciodata, dar pentru ca imi pusesem in candela viselor si dorinta aceasta, am urcat eu la volan. Cenușiul de afara părea ca iși arunca mantia de argint și ca acapareaza ceruri despre care parca nu stiam. Părea totul ca o mare cu valuri încremenite într-o vrajă care s-ar declansa la o formula abracadabrantă. Dar, ce să vezi, în depărtări, se zărea Piatra Mare și ca intr-un fenomen inexplicabil, din incremenirea aceea maiestuoasa, o dâră de lumină se distanța făcând ca totul să aibă o margine de aur dumnezeiesc.

piatramaredinspresacele

Lumina mă fascina și deși conduceam spre nicăieri, lumea de cer imi era cand gri, cand aurita, depinde cum și unde priveai. Piatra Mare iși imbracase strai alb și se ascunsese sub fuior de nori, dar nu e deloc vreo metafora aducatoare de imagini artistice, ci chiar deasupra muntelui, un abur auriu, intortocheat și strans pe alocuri, alungit ca intr-un corn al abundentei, iși torcea firul de lumina și-l imprastia peste tot. Nu am poze, dar cea lăsata e doar o tușă din alte vremuri.

Pe drum, cate un soim, care adunat de aripi, care zburand razant deasupra solului, după prada fără șanse de supravietuire, ne dadea binete, iar noi îi salutam cu grija, din mersul molcom al masinii.

Cu cat mă apropiam, cu atat ascultam taceri de paduri pierdute și triste ce-și asteapta degeaba mantie alba și protectoare. Firul de lumina se subtia din ce in ce mai tare, iar fuiorul parea ca se transformase in lana curata din soare divin.

Imi adusesem aminte de candela mea și stiam ca asta e raspunsul pe care-l primesc neasteptat. Visele se indeplinesc daca crezi in ele. Mereu le-am cazut in grad, numindu-le intamplari, pentru ca, patita prea des și nestiind ce sa cer pentru mine, mă bucuram cand primeam orice avea aspect de vis implinit. Implinire era dar nu a visului.

Acum, aveam in fata ochilor candela lui Dumnezeu, care-mi lumina calea și-mi spunea ca merit mai mult doar daca incerc mai mult, cred mai mult și am incredere in mine.

Am condus cu grija, bucuroasa ca mi-am tors eu gandurile dar s-a tors și fuiorul cerului. Asa am ajuns eu in casa de oameni buni, cu o sarbatorita fabuloasa, unde veselia si iubirea iși gasiseră cuib în fiecare dintre cei prezenți. Printre gânduri-elefanți, nu mă întrebați de ce le numesc astfel, am gasit iar ceea ce stiu ca am inceput în acest an…BUCURIA, însă nu-mi închipuiam că ea avea sa se întregească doar aruncându-mi un ochi pe fb, acasă, in miez de noapte.

Oameni-prieteni, parcă niciodată nu mi-a fost mai dor de voi ca acum. Stiți cat va multumesc, nu? Si nu uitati, eu sunt cea castigată, în rest mă duc din nou să aprind candela viselor și dorințelor, deși, nu știu de ce, dar deja mie îmi par împlinite.