Curcubeul vacanței mele speciale

brasov vacante specialeSunt brașoveancă. Am rol de ambasador de când mă știu pentru munți care te strigă pe nume și  pe care aș merge cu fiecare dintre voi, v-aș arăta locuri tainice și bistrouri cu mâncare deosebită, v-aș duce la Parc Aventura, prin cetăți si drumeții, aș fi gazdă, deși iubesc rolul de călător. De cazare și masă s-ar ocupa CND Turism. Am fost surprinsă să văd câtă deschidere au în a oferi clienților posibilitatea specialului, adică de a putea  să-ți personalizezi vacanța în funcție de buget, anotimp, timp, destinație.

Că e Paște, Crăciun, sezon de ski sau litoral, că alegem circuite cu avionul sau autocarul, sejururi, „early booking sau last minute”, că mergem prin țară, în Bulgaria, Grecia sau locuri exotice, totul, ține de alegeri, dar când e atâta deschidere și oportunitate, starea de bine devine ambasadoarea Vacanțe Speciale.

facebook vacante speciale

O singură dată am auzit pe cineva că nu iubește călătoriile. Eu aș recomanda un city break ca leac pentru astfel de incertitudini. Pentru mine înseamnă idealul. Cred că și pentru cei care vor să învețe a pleca de acasă.

Când ai de ales între atâtea lucruri, când aș putea vorbi amănunțit despre zona în care trăiesc,  poate veți înțelege, citind, de ce vreau să  recomand o ofertă specială de 7 zile, cu mic dejun și șase nopți cazare la Paris. Prețul accesibil, durata, opționalele, transportul, condițiile  sunt testate și verificate și de mine, însă aerul relaxării ar fi provocarea acestei alegeri încercând, ca o săptămână, să-l simțiți…ca la Paris. Pe site găsiți detalii evidente, avans, prețul final, facilități. Voi risca încercând să vă arăt profesionalismul lor, oferindu-vă, prin povestea specialului meu parizian, motivul alegerii Vacanțe Speciale. Este evident că fără reciprocitatea dintre ei și client, dornic de bucurii călătoare, nu ar exista oferte turistice complete, iar eu v-aș explica date tehnice de pe un site care oricum se prezintă singur prin  varietate, în loc să vă arăt cartea de vizită în desfășurare.

site vacante speciale

M-a încântat atenția la detalii.  Să fii, deja, la ora 10 în Paris, în doar două ore, cu avionul, înseamnă zi întreagă de bucurie. Nu știți cât timp puteti pierde, dacă ați merge pe cont propriu, doar vrând să iesiți din aeroport. Cu autocarul,  plecați liniștiți de acolo, fără să trageți de bagaje, bucurându-vă  de o plimbare amplă, dând binețe unei lumi la care doar ați visat.

Să vezi Versailles, din  prima zi, înseamnă să începi grandios. Vei saluta, apoi, malurile Senei,  vei străbate distanțe lungi într-un timp scurt, privind totul de la fereastra autocarului, de unde vei observa Opera, Place de la Concorde, Pantheonul, dar ghidul tot ți le va enumera anulând, blajin, strigătul tău de uimire. În Gradinile Louxembourg va jubila că habar nu ai de locul acela minunat. Adormi la hotel, cazat în siguranță, visând la programul stabilit de acasă, cu Valea Loarei și cele trei atracții: Amboise, Chenanceaux, Fontainebleau. Pentru că noi le  văzusem, ziua a doua am petrecut-o printre localnici în Place du Tertre, la Sacré-Coeur.

arhivă personală

Am cântat la unison, cu un tânăr chitarist, am făcut poze cu „le garçon”, ne-au amuzat replici, gen: „Olala, ce români frumoși!” ale celor care voiau să ne creioneze portretele pe câțiva bănuți; am degustat produse tradiționale  și am admirat o doamnă excentrică cu un acordeon colorat.  Simțeam că prind în mine amănunte pe care, la  întoarcere, aveam să le zic celor care rămăseseră acasă, că Parisul nu e doar lumină, ci e verde și inedit. Ne-am rătăcit de zeci de ori. Nu am regretat deloc. Priveam oaze de vegetație suspendate, la etaje superioare,  străduțe pietruite, oameni boemi, parizieni „malheureux”, cum s-a autodenumit unul ce încerca să mă curteze privind doar în decolteul meu, silabisind mesajul românesc al tricoului: „Vacanțe Speciale”!

foto personal

Am nimerit de vorbă cu o patroană care se lăuda că  face toate mâncărurile din bistroul alsacian. Am mâncat un cus-cus cu miel, de am plâns de fericire, iar la tarta de ciocolată, am crezut că dau în hohot. Nu știam cum și când mai avea grijă de cei patru copii, de acasă. În altă cafenea, seara, am ascultat muzica live și nu mi-am putut savura paharul de vin, prea sec pentru gustul meu. Am trecut pe un cocktail savuros. Am avut, însă, parte de spectacol, pentru ca s-a rupt scaunul de sub mine și întreg barul m-a aplaudat.

A treia zi, după ce am schimbat impresii, ne-am trezit în Defence, de parcă eram în America, privind din Turnul Montparnasse cum lumea devina mică, iar inima noastră mare. Aproape nu mai conta că vei  obosi, după, prin Luvru, căci ghidul e șmecher și te va relaxa  plimbându-te cu vaporetul pe Sena. Nu știi când trece timpul, dar  ești în a patra zi de răsfăț parizian și Catedrala Notre-Dame te tulbură. Mi se părea că  văd umbra cocoșatului și pașii Esmeraldei. Sau că-l aud pe Garou:

Programul e complet și divers, neașteptat.  Cât timp grupul a refăcut traseul nostru prin Montmartre, am savurat supă de ceapă sub privirile Dalidei dintr-un poster și al unui bucătar de culoare  zâmbăreț. Asta vrei, Paris din plin, deci sari peste Disneyland. Nu și ceilalți,  însă noi  începem să căutăm  urmele lui Eliade, Brâncuși și  Cioran, prin Cartierul Latin. Am vazut un afiș cu un spectacol de teatru de Eugen Ionesco, de mi-a tremurat inima știind că acesta e spiritul pe care vreau să-l simt: suflet românesc trecut prin emoții pariziene cu nuanțele mansardelor și acoperișurilor gri de unde s-au înălțat cândva  vise speciale ale acestor ambasadori perfecți.

vacante speciale

Nu degeaba au insistat  Vacanțe Speciale  să fii punctual, cu actele în regulă, să confirmi asigurarea de sănătate, să nu depășești greutatea bagajului, să ai bani suficienți pentru muzee, vaporet, hrană, excursii, deplasări extra, căci în penultima zi, ai putea vedea Oceanul Atlantic și Mont Saint-Michel, excursie ce se poate plăti  în țară, și în Paris. Cu oceanul în gând treci spre ultima zi plină,  căci îmbarcarea e la ora 19 spre România, ziua curcubeului parizian.

FOTO PERSONAL

P-E-R-F-E-C-Ț-I-U-N-E

Nu pot aduce  prin cuvinte suficient cât să le fiu ambasadoare, alegeți-i pentru că merită! Demonstrat!

Cu acest articol particip la Superblog Spring 2016, proba numărul 9, sponsorizată de CND Turism-Vacanțe Speciale Work&Travel

Fotografii: site  Vacanțe Speciale, arhivă personală, sursa linkului:youtube

logo-vacante-nou

Nu vreau să număr

parisul

Ma tot învârt in jurul cuvintelor și stiu sigur ca nimeni nu are nevoie de ele. Caut pe fb repere. Am sufletul frânt. Prea se întâmplă multe, prea se adună păreri, prea se împart oamenii. Din nou. Mai țineți minte? Acum o săptămână spuneam că vreau doar în tabăra oamenilor. Care oameni? Ăia vii, ăi cu suflet, cei cu teamă și licăr de nădejde în ochi, cei ce au propriile concluzii dar au grijă să nu le arunce în ochii celorlalți atât de ușor. Dureri mari ne adună, dureri mari ne despart. Paradox. Știm bine ca suntem folosiți în jocurile altora, dar ne îmbătăm cu apă rece că subpunctele fac diferența. Posibil. Doar că noi numărăm…românește, franțuzește, englezește și știu că sunt și limbi în care nu vom număra niciodată pentru că războaiele lor sunt prea îndepărtate. Nu sunt ale noastre.

Cândva, mi-a spus cineva că nu o consolează cu nimic faptul că și alții mai trec prin ce trece ea, că nu se poate raporta nici sus, nici jos, nici la mai rău, nici la mai bine, că ea oricum va muri și nimic nu o face sa accepte asta ușor.Nu am putut scoate niciun cuvânt. Da, ce conta pentru ea războiul altuia, când al ei era pierdut? Și l-a pierdut, într-adevăr, mai repede decât am crezut noi.

Altădată, am văzut la tv un coleg de liceu. Cu părul în vânt, ușor cu tupeu, șarmant și gălăgios îi explica polițaiului, care-l oprise că nu respectase semnul la trecere cu calea ferată, că la fel de periculos e sa cadă stalpul din dreptul lor sau vreo cărămidă în fața blocului. După 20 de ani, m-am găsit sa-i spun colegului că-l văzusem acolo, singura dată în toti acești ani. Continua sa ma convinga cat de mare dreptate avea, desi pentru mine nu acela era subiectul, ci faptul că-l zarisem. Era afectat, fără umor, prins în războiul lui cu dreptatea. Am zâmbit amar.

Sunt întrebată des de ce nu plec în concedii. N-am sa va spun motivele pentru care nu stau plecată mult de acasă, dar am să vă spun că unul dintre ele e teama de avion a soțului meu, pentru că el spune „că omul nu e făcut să zboare”. O dată am reușit să-l urc într-unul și atunci, ghici?, spre Paris.

Culmea, la cât de vocală sunt eu pe aici, mulți știu cât adoram acest oraș, dar puțin, extrem de puțin, am povestit despre experiența noastră acolo. De ce? Nu știu. Pentru că m-a șocat. M-a șocat că nu l-am găsit lucios și curat cum mi l-am inchipuit, pentru că la noi, în țară, daca intri într-un hotel de 3 stele, apăi e de trei stele, nu ca acolo, și azi am mai citit despre asta, și de aici declicul; pentru că mai toate toaletele în care am intrat erau unghere nu săli de baie iar dacă erai mai corpolent riscai să nu mai poți ieși de acolo. De multe ori, în unele cafenele aveam impresia ca intru în vreo debara, nu wc și mă miram extrem pentru că acolo nu erau toate nebuniile europeniste care ni se cer nouă pentru a funcționa decent. Pentru că metroul lor m-a băgat într-o stare de repulsie extrem de mare dar îmi trecea la suprafață când mângâiam zidurile încărcate cu istorie.

Parisul nu m-a dezamăgit deloc.Nici măcar faptul că ne-a plouat aproape tot timpul, de mi-am dat banii pe haine care să le înlocuiască pe cele ude, în loc să mi-i dau pe macarons și cognac, sau, in fine, și pe haine, că tot am strecurat ceva licoare magică în cafea sa ne încălzim.

Azi, Parisul din amintirile mele parcă voia să se ascundă și să facă loc unor imagini incredibile. Cu toate astea, oricât de rele ar fi ele, imaginile, nu au reușit decat sa adauge un chenar negru, dar nu să le alunge.

Vinere Colectivă, vinere pariziană, avioane prăbușite, povești, frânturi de viață, urăsc expresia ”black friday„ și urăsc faptul că tuturor acestor lucruri trebuie sa le dau o haină politică. Nu pot, uite așa, să îmi adun durerile, amintirile, fricile și să zic ca e povestea altuia…cand aproape nu mă mai pot gândi la altceva. Așa că, indiferent de ce gândesc, nu voi da nimanui dreptate, mă voi abține să mă arunc în jumătăți de judecată, căci în mine e vârtej. Nu-mi dați nici voi. Nu e nevoie. Eu mă gândesc că, poate, mâinele va aduce și ceva bun sau măcar nu vom mai număra morți. De când a devenit numărătoarea o teamă? Mie mi-e teamă să număr și românește, și franțuzește, și englezește, și in oricare limbă …a vreunui om devenit număr.

paris2