Să vorbim despre…

..cozonac cu mac sau nucă, frământat cu lapte cald,
Cu broboane dulci de zahăr, giuvaer pe lângă brad;
Cozonac făcut cu arome de iubire sfântă, sacră,
Copt în inimi, prima dată, și, apoi, acolo-n vatră,
În căsuțe cumințele cu miros de busuioc,
Adunând în miezu-i dulce și o lacrimă și-un strop
De magie pământeană prin mânuțe de om drag
Care alungă orice umbră, frământând doar cozonac .

Cozonac care devine dar, în noaptea de Ajun,
Când de „neațaluș” vestește că va fi și de Crăciun
Așezat pe orice masă,să adune om cu om
Și, alături de colinde, să-l vestim pe al nostru Domn.
Se va dărui pe sine, în orice firimitură,
Ca și când în ea-s străbunii, taine vechi și-nvățătură
Ce-o primim de o viață-ntreagă, căci și-n el e Dumnezeu,
Cu tradiții și iubire, cum am învățat și eu,
De-o trimit chiar mai departe, să nu uite lumea mea
Că nu aș schimba istorii ce vorbesc de viața mea;
N-aș uita nici de covată, nici de ciurul ruginit,
De mânuțele bunicii, de cuptorul primenit,
Și de lemnele din vatră, care-n foc adună stele,
Și colinde despre Domnul, și poveștile din iesle;
Cozonacul care crește ca voinicii din poveste,
Ce se umflă, dă pe afară, aluat care dospește
Și lucește în unsoare, ca un mir vindecător,
Păstrând nuca și dulceața sfintei noastre sărbători.
Nu-i așa că-ți vezi iar viața doar gustând o-mbucătură?
Și că-l simti ca liturghie,  ca o cuminecătură?
Doar în treceri de o clipă auzind iar leru-i ler,
Șoptind simplu, dar cu fruntea spijinindu-te de Cer,
Mestecând cu bucurie, lângă un pahar cu vin:
Cozonacu-i, pentru mine, semnul Domnului!

Amin.

reteta_cozonac_pufos_09836600

Și dacă tot e mama acasă, la Brașov, și se întâmplă multe, chiar și în bucătărie, am revenit cu un sentiment de nostalgie cuminte și simplă, pe care o cunoașteți și voi, dar pe care, poate, o redenumiți…după caz. Să ne pregătim de sărbători…încet, încetișor..

Fata vorbelor cu praf

9c889-avatar

 

Aşa îmi scria psi, anul trecut, iar Sonia îmi dăruise avatarul de care tare m-am bucurat atunci şi mă bucur şi acum, chiar dacă ”dama de caro” este trecută la tăcere mulţumindu-mă cu mărgăritarele de aici. A mai trecut un an şi o clipă am vrut a lăsa nesemnalat momentul pe blog pentru că prea am tratat acest loc, exact cum l-am gândit în prima clipă, ca o cutie de adăpostit vorbe, pe care sa se depună praful pană când o voi redeschide. Îmi cunoşteam oarecum instabilitatea, neimplicarea totală într-o lume în care ştiam că trebuie hrănită constant pentru a însemna ceva. Am realizat repede că nu am nici timp şi nici putere sa ma pierd printre cuvinte mereu şi, deşi mă mint frumos, ştiu, însă, că atunci când mă simt dezrădăcinată revin în virtual şi caut tocmai cuvintele voastre, care mă adună şi mă întregesc, găsind adesea similitudini şi stări ce parcă coboară din mine.

De Anul Nou am pierdut un prieten ce avea tocmai vârsta mea lăsând multă durere în urmă,  o altă amică îmi spune, de cate ori îi trimit urări de sănătate, că ea nu are nimic de sărbătorit pentru că nu vrea să-şi sărbătorească trecerea tinereţii; mă uit în jur şi văd semne fragile ce parcă îmi spun totuşi: ”Bucură-te! Ai privilegiul ăsta! Poţi să te bucuri de soare, de-un zâmbet, de un chip drag, de o reuşită, de o lăbuţă de căţel. Ce dacă nu ai pe răboj trecute semne strălucitoare şi obiective îndeplinite? Câţi au? Şi de ce trebuie sa contabilizăm asta? Poate tocmai împăcarea cu sine şi bucuriile simple se pot aniversa mai uşor!”

Ieri am avut casa plină de prieteni, am împărţit bomboane cu emoţii şi am adormit aproape imediat după ce au plecat ei, toropită şi de bucuria din suflet, şi de gerul de afară, dar şi de emoţia unei zile pe care o simt a fi aşa cum sunt eu acum: discretă şi simplă. Nu am nevoie de artificii, de efuziune de sentimente, nu mă văd decât mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru ceea ce sunt, ce am fost şi voi fi, cu toate bunele şi relele din mine. Îi mulţumesc că îmi permite să fiu, să mă iubesc, să mă cert, să mă împac cu mine şi să pot fi un om mai bun pentru puţinii din jurul meu. La fel vă mulţumesc şi vouă cei ce  faceţi ca lumea cuvintelor mele, acest înşiră-te mărgăritare, să nu se acopere de praf, fie el din cel stelar.

Crăciun cu ”elf”

Am brad în curte. E nins şi dalb,
împodobit de sărbătoare. Stă nemişcat.
E-ncrezător că şi la anul ne va fi, din nou, şi pavăză, şi dor,
plin de beteală, chiar şi globuri, şi de Craciunul următor.

  elfUn câine elf aleargă întruna şi dă din coadă bucuros
că suntem toţi atâtea zile şi că-i zăpada-ntinsă jos.
Nu ştie că vacanţa noastră e privilegiu şi dar sfânt,
el latră vesel că, acasă, nu ne mai are doar pe rând.

O sanie se aude-n stradă, cu zurgălăi şi clopoţei,
deşi semnalul cel mai tare e dat de nişte mititei
de copilaşi, cu nasuri ude şi bucurie în priviri,
ce chiuie văzând ce forţă are tăticul lor în mâini.

Se opresc niţel să ne ureze, căci spirit au şi chiar cunosc
vreo trei colinde şi cinci versuri, de la serbare, pe de rost.
Ne zic ceva de Moş, de reni şi nişte decoraţiuni,
şi, nu ştiu cum dar, nu uitară nici de Iisus sau de Crăciun.

Eu daruri n-am primit prea multe: am vrut un glob pentru o lampă,
primit tigaie şi o carte, şi-o ciocolată…expirată.
Şi nu vă mint, pentru trei versuri ce se vor scrie-n poezie,
dar nici nu fuse pentru mine nici supăr şi nici tragedie.

Căci am avut, ce-n alţi ani, poate, nu s-a simţit aşa de bine,
oameni dragi lângă, bucurie şi-odihnă cât o săptămână.
Privesc la omul ce îmi face oricare zi o sărbătoare
şi împreună vă vom spune s-aveţi o viaţă-nfloritoare.

Noi v-am ura ca şi la carte, căci anul nou bate în poartă,
dar din cuptor strigă friptura, iar curtea trebuie măturată
de-omătul ce s-aşterne simplu ca-ntr-o poveste de CRĂCIUN,
şi e tot zi de sărbătoare, deci vă pupăm şi…rămas bun.

Postarea se vrea tot o duzină de cuvinte, iar cele 12 slove impuse sunt: elf, brad, Mos, reni, daruri,sarbatoare, vacanta, zapada, sanie, decoraratiuni, spirit, colinde. Eu m-am jucat într-o doară, dar în tabelul găzduit de Eddie sigur gasiţi ceva mai de soi. Vă doresc sa aveti zile faine chiar de-s libere sau nu şi să ne vedem sanatoşi, incă nu stiu dacă la anul sau mai curand. La mulţi ani!