Fumul tineretilor nebune

Știți ce? M-am săturat să uit de mine,

Să uit că sunt intreagă și completă,

Că n-am nevoie de iertări sau chiar mai bine

Îmi pun nepotrivirile in eprubetă!

 

Torn peste ele ce s-o nimeri,

Acid sau bază după caz sau faptă,

Experimente poate le-oi numi,

Deși, va zic, doar fum o sa se vada.

 

Caci fum ramane-n urmă dacă vrei

Sa ai privire înainte îndreptată,

Să nu fii hrană pentru vreo doi lei,

Ce au nevoie mai mereu de-o prada.

 

Si cum din ceata deasa sau chiar fum,

Văd soare strălucind ca o vacanță,

Imi vad de viata și de al meu drum

Cu drag, iubire multă și speranță.

 

Ieri, am primit o vizită incertă,

Trădări și caracter dual vedea in mine,

I-am pus in suflet altă eprubetă

Si l-am rugat sa toarne cat mai bine

 

Cate substante vrea, ca e ofertă.

A pus in ea, cu grija, ce a stiut:

Ceva fierbinte,  stare desuetă,

O indiscretie de o zi, de netrecut,

 

Un flirt tardiv, o indignare vie,

O supărare nouă, dar și una veche

Si-am devenit ceva ce n-o să-nvie

Nicio durere dintr-un gând pereche.

 

Mă va trimite in zări indepărtate,

Nu vom mai  presara sare  pe rană,

Vom fi doar fumuri din țigări uitate,

In colț de tabacheră demodată.

 

Inchidem catastife cu memorii vii,

Vom pune praful peste ele și  uneori chiar scrumul,

Si vom zambi usor cum fac nebunii,

Acelor tinereti inamorate, plutind usor ca fumul

…..unor experiențe…. eșuate!

 

Viața e ca un fum. Trece un-doi. Multă vreme am trăit cu resentimente, cu oameni agățați în amintirile mele, cu vorbele unora, cu vorbele altora, cu  păreri de rău, cu zambet cald pe alocuri, cu bune, cu rele, cu ghinion sau noroc. Pentru cativa oameni din viața mea sunt doar fum, poate nici atat. Nu-i nimic. Plutesc și eu pe lângă ei, după cum merit. Nu am amnezii, ci doar conștientizez acut ca iubesc viața. E păcat sa o irosesc  cu resentimentele altora. Ce e făcut, omorât rămâne! Sunt un chip între alte chipuri.  Scriu vorbe, spun povești, unele adevărate, altele nu, dar mereu asumate. Am o mie de ani. Din ei cel mai mult am invatat ca cel mai rău lucru posibil după boală și ne-iubire e să iți fii dușman ție! De aici multe greseli. Aleg ca in cealaltă mie de ani, dacă mi-i ingaduie Dumnezeu, sa nu imi mai fiu dușman, cu tot ce inseamna asta: uitare, asumare, iertare, trait in prezent, nu trecut, cu gand bun spre oricare om intalnit in viața mea și de i-am fost urât sau frumos, în definitiv, pentru multi am avut, măcar o vreme, drag și emoții fine. N-as  putea face asta singura, fără Mihai, care dincolo de faptul ca imi e iubit și sot, imi e prieten, poate singurul prieten care mă acceptă cu toate nebuniile mele. N-as fi putut daca nu as fi inteles, in timp, si chiar clipă de clipă, ca niste mici revelații, că există viață și dincolo de tinereti zbuciumate. Si, stiti ceva? Pot fi chiar fum. Nici nu conteaza, conteaza sa plutesti măcar o vreme, nu doar sa te evapori. Oricum se va intampla si asta..cândva.

Deseori revin cu lucruri care par din acelasi film. Culmea, doar eu sunt constanta, partenerul de gand nu e mereu acelasi. E suficient un semn dinspre ..și mă trezesc in cuvinte care seamănă între ele. Motiv pentru care am vrut să inchid și comentariile pentru că poate credeți ca insistand pe anumite idei nu trec dincolo de ele.  Mi-am invatat lectiile, dar, uneori, imi inspira cuvinte. Ieri, după o zi de luni ingrozitoare, cu intamplari si amănunte ce mi-au facut ziua ingrozitor de urata, sotul meu mi-a dedicat o melodie, de Dan Spătaru. Am vrut sa rad de el și sa-i spun ca e cam demodat, dar după ce am ascultat versurile-recunosc, nu le stiam- mi-am inghițit cuvintele și supărările. Pe loc.