Toate cuvintele ajung la…

…voi.  Din adevăruri silabe și minciuni fără sens,

Potrivesc, uneori, și povești cu înțeles.

Păpădii, buburuze sau bătăi de aripă,

Câteodată, mi-s vorbele  ce aici se-nfiripă;

Trag de ele, le adun, le cos îngeri pe umăr,

Le strig tare pe nume, uneori chiar le număr;

Pun dulceață în chisele, apă rece- n pahar,

Ca să nu li se aplece celor ce n-au habar

Că e totul o glumă, un relax obținut

Dintr-o pană cerească și trăiri la minut;

Troienesc strofe pline, înmuguresc niște texte,

Mi le dau iar de a dura printre voi. Mi-adun zestre.

Căci, probabil, într-o zi, sau,  încolo,  în noapte,

Cineva o să strângă și-ale mele neșoapte,

Le va pune în cufar, nu va închide cu cheia,

Dar va spune, probabil:”Aici este aceea

Care zestre își strânge, dar vorbea de risipă

Într-o vorba amară sau într-una  de o clipă,

Făr’ să știe că totul se întâmplă cu rost,

Dumnezeu îi recita, totul, chiar pe de rost,

Orice gand ar fi pus în cuvinte timide!

-Erau toate ale tale, ti-s mereu prea sortite!

Lasă zestrea, spunea cel ce adună cuvinte,

Tu lucrează la ea, ca luare aminte,

Căci sunt treceri firești, mâine o fi doar părere,

Si-o să-nșiri amintiri despre aceasta avere!

Vrei un titlu pompos pentru tot ce ți-e-n minte?

Toate vorbele ajung sărutare fierbinte

Pusă în inimile celor ce citesc fiindcă vor,

Chiar de azi scrii  concret sau doar amăgitor,

Mulțumește în gând, lasă zestrea să șadă

Adunată-n coperți, pentru o altă paradă!

Tu fii cea relaxată, nu mai fii o nălucă,

Și-o sa vezi că e tot ce sperai să-ti ajungă!

eu3

 

Toate cuvintele de multumire ajung la voi, cei care mă ajutati să nu rămân singură printre cuvinte!

 Am preferat sa reașez aceasta poezie, pentru că, terminand o etapa interesanta din viața mea, și apropo de credit on line sau despre ceea ce insemnam noi cei care scriem pe pagini virtuale, eu știu ca am experimentat foarte bine și singuratatea cuvintelor, și nepotrivirea in contextul unor altfel de cerinte artistice, dar și bucuria ca pot fi pentru unii dintre voi o asteptare și un gand bun. Cei care m-au ajutat sa raman aici sunt ochii care citesc, voi, interacțiunile voastre. Azi vă mulțumesc din nou. Multe am înțeles eu in ultima perioada și mă bucur sa simt asta. Si simt iubirea, iar asta imi e bucurie.                                              

Eddie, in tabelul tau, aceasta a fost o duzină, candva.

Cafea plătită cu versuri

Sunt un seism

Sincer;

Mă cutremur

Doar când  râd

De siguranța

Și nesiguranța ta.

Sunt un simbol

De om-neom,

Fără sirop

În litere,

Dar cu sirop

În cuvinte.

E totuna?

Ba nu!

În sacoșa

Cu vorbe

Se amestecă

Si o lume

Sărata,

Dar nu stiu

Ce spirit are

Ca devine

Prea dulce,

Încât,

Trebuie

Să pun,

Alaturi,

Niște apă,

Să alunece.

Apa face valuri.

Se crede sistem

De purificare.

Chiar e, deși,

Eu prefer o sonată

Din curgeri cascadă.

Știți cascadele

Alea făcute de oameni,

Oameni-fântâni?

Da?

Unele șui,

De zici ca au șasiu strâmb,

Dar apa tot se prelinge,

Și peste urâtul acela.

Și iar șterge urme

Din oameni,

Din litere,

Din vorbe,

Din amarul

De susan

Al privirilor

Care nu-nțeleg

Că de ziua poeziei

Tu…ți-ai platit cafeaua.

 

Și atât!

 

E cea mai bună cafea băută vreodată!

cafea

 

Azi e ziua poeziei. Eu sunt versificatoare de ocazie și astăzi, acasă, mi-am plătit cafeaua cu versuri. Duzina de cuvinte a avut drum prin cafenele și s-a minunat de oameni frumoși. Nu e om sa nu fi scris o poezie, cu răni de gând, cuu treceri de inimă și cu scânteie de soare prinse în litere. Asa ne păcălim că nu luăm viața în serios, când, de fapt, ea ne învârte în caruselul ei cu melodii știute. Azi mă-nvârt pe un căluț  și uit că sunt prea bătrână să fac asta. Eh, încerc și eu să păcălesc timpul și viața. Știu, mă păcălesc singura. Nu-i nimic, mai scriu un poem și uit. Ma duc să-mi plătesc o cafea cu versuri. Azi se poate!

 

Sunt și nu sunt

cercei 1Sunt om greșeală,

Om păcat,

Sunt o-ntâmplare

De-altădat’,

Sunt omul frunză,

Omul cer,

Sunt o imagine

În eter;

Sunt omul vorbă,

„Necuvânt”,

O scriere

Ca vorba-n vânt,

Dezamăgirea

Din trecut,

Nu prea sunt

Omul legământ.

Sunt omul trecere

De o clipă,

Cât o bătaie

De aripă;

Sunt omul munte,

Omul vis,

În al mirării

Paradis.

Sunt omul piatră,

Omul stâncă,

Sunt o fugară

Și-o nălucă;

Sunt omul cremene,

Om sare,

Sunt patimă

Și sunt și floare

Ce-și scutură corola

În lume,

Cu roua sa să  spele

Un nume,

Purtat mai bine

Sau mai rău,

Sunt doar un om

Pe drumul său.

Nu sunt deloc

Ce aș vrea să fiu,

Dar sunt doar om,

Atâta știu.

Sunt om ne-om,

V-am zis cândva,

Pe când vorbeam

De viața mea;

Depinde acum,

Ce avem în cale,

O bucurie sau

O jale,

Un gând frumos

Sau o-ntristare.

Oricum aș fi,

Eu sunt-nu sunt

Mai mult o vorbă,

Nu …… cuvânt!