Pisică?

  •  duzina de cuvinte

Strada era atât de pustie,  în dimineaţa aceea plumburie de septembrie, încât, parcă, nici  nu semăna a stradă. Era ca o potecă şerpuitoare ce străjuia clădiri mici şi gri, scorojite pe alocuri, iar pietrele, ce săreau in urma paşilor, nu făceau decât sa întărească ideea asta de sălbăticie nepotrivită din mijlocul oraşului. Părea mai degrabă un loc mărginaş, un drum de sat rătăcit prin umbrele oraşului. Nu ploua, dar din streaşini curgeau, parcă, lacrimi de dimineaţă durută.

La un moment dat, strada se îngusta atât de tare, încât clădirile aflate faţă în faţă păreau a-şi da sărutul vremurilor de odinioară şi nu mare mi-a fost mirarea când, dintr-un balconet cochet, singurul element decorativ intact din acel loc, (nepunând la socoteală torsada de la intrare, care  era, deja, atât de uzată, încât abia de   mai zăreai modelul întortocheat al pietrei cu trecut incert) o pisică sări în ghiveciul gol al unei ferestre ovale.

Mieună rugător, coloratura glasului ei făcându-mă să uit că mă grăbesc şi că nu-mi plac dimineţile ce seamănă a noapte scurtă. Am dat totuşi, nehotărâtă din fire, să măresc pasul, dar o bufnitură puternică mă opri. Pisica, cine alta, făcu un viraj scurt, ocolind un burlan găurit şi mi se aşeză în cale  privindu-mă curioasă. Nici o scânteie de teamă nu se zări în ochii ei , dar nici nu mă lăsă să o ating, simţind, pesemne, încruntarea nefirească a chipului meu. Un clopoţel de alamă zornăi şăgalnic în mersu-i fin şi de data asta îmi atinse picioarele, ştergându-mi, cumva, praful de pe pantofi. Negura dimineţii părea strânsă ghem pe toată strada aia unde pisica era singurul semn de viaţă. Restul era încremenit de parcă o vrajă sumbră se aruncase asupra locului sau o foarfecă magică decupase un crampei de poveste dintr-un basm uitat de timp. Iubeam pisicile negre, doar că aceasta părea mai mult decât o pisică, ca şi cum o fiinţă omenească ar fi fost prinsă în corpu-i fin şi delicat. Hotărât lucru, noaptea imaginaţia mea o ia razna.

Nera, căci aşa scria pe zgărdiţa ce o purta elegant la gât, ajunsese, printr-o alunecare controlată, pe prima treaptă a unui intrând, într-un demisol aparent insalubru. O uşă albă, cu inserţii metalice, era străjuita de un brad împodobit cu ghirlande aurii. Am zâmbit scurt şi am privit mirată la locul misterios în care timpul nu părea că se mişcase vreodată.  Pisica o zbughi spre castronul ca un pocal aurit, ce se pare îi era destinat, atrăgându-mi astfel atenţia către o tăbliţă: ”Madame Nera, clarvăzătoare”. Uit de graba ce o avusesem prinsă în mine şi cobor două trepte:  ”De ştii, nu ştii, aici tu vei veni”.

pisica neagra şi femeie

sursa foto: pisicaneagra.com

Mă împiedic de o sticlă de lapte aşezată strategic la uşă, pisica dispare ca prin farmec şi  zgomot de sticlă spartă îmi pune picioarele în funcţiune, fugind, cotropită de gânduri mirate, până spre capătul străzii. Tremuram şi alergam febril, convinsă fiind că cineva îmi urmăreşte paşii. Sub un oblon, ce scârţâia plângăcios, trei fire de iederă  păreau cascade de verde în anostul clădirii şi făcură să mă opresc pentru un minut. În urma-mi nimeni nu părea a se ivi şi, ca o dezlipire de idee, prin faţa ochilor îmi trecea stăruitor inscripţia de pe uşă. Mi se părea o veşnicie şi nu înţelegeam de ce dimineaţa întârzia să apară cu lumina ei.  Strada se lărgi dintr-o dată şi visul părea a se curma din faşă. Totul dispărea  de zici că nici nu ar fi existat aievea. Ce prostie! Doar n-am să cred că madame Nera şi-a făcut rondul de noapte într-un trup de pisică?!

Miros de cafea şi pâine caldă îmi alungară frimiturile de poveste aurie. O mâţă  din vecini părea a fi deranjată de un plisc ciripitor de pasăre intangibilă şi mieuna tânguitor.  Pe noptieră, o carte de vizită, cu o pisică neagră gravată, dădea a-mi spune că visul meu nu a fost tocmai vis. ”De ştii, nu ştii, aici tu vei veni. Madame Nera”

Aceste rânduri sunt scrise pentru duzina de cuvinte, din clubul psi, iar în tabel veţi găsi şi alte scrieri interesante.

12 gânduri despre „Pisică?

  1. Adriana,pe mine pisica neagra m-a marcat pe viata.Nu ti-am marturisit niciodata ca eu nu prea suport pisicile in preajma mea desi am observat ca ele ma plac pe mine.Totul mi se trage de cand eram mica,mama a adus o mata de prin vecini sa prinda soricelul nesuferit care aparuse asa,de nicaieri,insa a facut greseala sa ma lase cateva secunde singura in camera cu pisica care s-a pus pe un mieunat de ti se zburlea parul pe tine.M-am speriat groaznic iar de atunci nu vreau sa mai vad pisici pe langa mine.
    Povestea ta,faina,ca de fiecare data.

    Apreciază

  2. Sincer? Noi două am fost crescute nu cu animale de companie, ci cu animale in lant, cu pisica cu rol de prinzător de soareci, etc. Faptul că am animale de companie e un miracol pt mine, dar şi o binecuvântare. Înainte de caini, ce mi se păreau diificil de îngrijit, eu fiind destul de comoda, am avut pisici. Am şi acum. Nu mă supără, insă, dacă altii au retineri, e firesc. Nu schimbă nimic. Povestea asta are un sambure de adevar, poate mai mare, dintr-o dimineata, cand mă intorceam singura de la o petrecere şi parcă se vorbiseră toate ciudateniile pământului sa-mi apara in cale. Acum n-as mai reactiona asa, dar doar acum. Eu cred că nu e tocmai cea mai reusita incercare a mea, dar n-am vrut sa las cuvintele din duzină ratacite doar in povestile altora. Multumesc mult pentru randurile lasate. Am eu o presimtire ca vor fi singurele.

    Apreciază

  3. Va invidiez pentru pisicile voastre! Eu nu ma cred capabila sa am o astfel de companie. Ma investesc prea mult in nepoti, in problemele mele si lipsesc mult de acasa… Dar jinduiesc si, cine stie, poate o sa ajung sa ma las incalzita la picioare de o pisicuta tigrata la care visez!
    Sa va traiasc animalutele! 🙂

    Apreciază

    • ..mulţumim. Animălutele ne aleg, stiu asta pentru ca eu am avut animale in mod responsabil cam acum, la 40 de ani, după o viata traita fara. Dar e minunat, nu pot fara ele..

      Apreciază

  4. Adriana, mi-a placut foarte mult povestirea, felul in care ai prezentat-o, gradat, introducandu-ne intr-o lume fantastica, plina de mister, al visului care e mai mult decat visare. Pisica in vis ti-a indicat o cale sau mai multe.
    Despre pisici cred ca multi ar putea vorbi. Sunt foarte indragite pentru ca sunt prietenoase si te indeamna la joaca, scotand la suprafata, acea parte a copilariei in sufletul fiecaruia dintre noi. Citind articolul tau tocmai am realizat de ce foarte multi scriitori, au in casa cate o pisica. 🙂 Pisicile sunt fericite cand au spatii stramte, in care sa se ascunda ori au pe aproape un stapan care le tine companie, o cat mai mare parte din timp. Se aseaza exact in locul in care cred ele ca e centru atentiei si incep sa toarca. Torsul pisicii are un anume efect. Sunetul acesta este in gama theta, care induce o stare de visare, de contemplare. E ca un cantec de leagan. De fapt, asta si e. Cand au pisoi, pisicile stau langa ei si le torc la ureche iar pisoi se linistesc imediat.
    Cat de frumoasa e lumea aceasta si cat de frumos sunt potrivite lucrurile daca stii sa le observi!

    Apreciază

    • Esti singura care spune ceva despre visul-.întâmplare şi mă bucura asocierile tale pentru ca eu cred ca dincolo de asocieri ele apar şi pleaca din viata noastra cu un scop. Au o menire şi pe mine mă fascinează liniştea ce mi-o ofera atunci cand binele meu nu mai pare …un bine complet.

      Apreciază

    • ..asa as spune eu despre câini: totdeauna am fost o..pisicoasa, nu-mi vedeam viata, de fapt asta matură, cum spuneam mai sus, fără o pisica. Si a venit primul caine si mi-a distrus tot ce credeam. Frumoase si speciale sunt mâţele, dar cainele e fantastic. Mai că nu vorbeste..

      Apreciază

  5. Nu stiu daca sunt doua saptamani de cand am postat pe fb melodia aceasta, sub un impuls de moment. Am ascultat-o de zeci de ori in acea seara si am discutat cu ai mei despre fel de fel de intamplari mai mult sau mai putin banale, mai mult sau mai putin fantastice, in timp ce draga de Miti ne privea cu ochii ei galbeni, ce contrasteaza cu blana neagra.

    Apreciază

Lasă un comentariu