Un loc special, într-o zi obișnuită

Azi vă povestesc despre cum am fost noi într-un loc minunat, la ieşire din Braşov, către Tîrgul Secuiesc; un loc ce mi-e drag pentru tot amalgamul acela de sălbăticie amestecată cu domesticul fermelor rătăcite aproape de urban, pentru mirosul lacului în care se văd câteva undite aruncate şi nişte pescari pitiţi în tufe; pentru cârdul de raţe şi gâşte în care o barză se ascunde de ochii curioşilor, ai soţului meu fiind cei mai insistenţi; pentru mirosul de fân cosit şi pentru zgomotul cascadei artificiale ce pica într-un hârdău care-mi amintea de mamaia mea şi strugurii toamnelor pierdute din copilărie.

Un loc în care muntele se îmbratisează cu întinderi vaste de teren şi unde pomii sunt atat de plini de rod incat crengile se rup sub greutatea lor invitându-te să te servesti ..natural şi firesc. Azi ne-a bătut vântul in fata si picuri de apă se ridicau din lacul, altfel, adormit. Cate o gâscă dispărea în strafundul lui, intr-o joaca de-a v-aţi ascunselea specială. Sigur nu ghiceai locul unde va apărea, mai apoi. Crănţăneam merele oferite de pomul gazda si priveam muscatele din feresti, semn ca acolo nu era doar restaurant pescaresc ci şi loc de odihnă.

Cateva sperietori de ciori erau asezate intr-o pitorească şareta cu paie, iar o cumpănă de fântana scartaia in voie. Fiecare stalp din gard era împodobit cu un vas de lut ca o palarie şi remarcam armonia perfecta dintre lut ars, pamant, lemn şi pe alocuri sticlă. O SPLENDOARE. Toto, cainele nostru ce ne însoteste cam peste tot, in clipe de ragaz, işi salta picioruşele din spate la vederea cardului de păsări.

Vreo trei bibilici înăltuţe, altfel decat cele cunoscute de mine, de parcă erau niste fete de pension, se aratau indignate de atentia lătrătorului nostru. Le-a trădat, însă, rapid, cand a observat, intr-un tarc, cateva capre ce pentru o clipa s-au oprit din tot ce faceau ele acolo. Pe rand au intins boticurile prin zabrelele gardului şi s-au atins timid şi surprinzator. Toto, trecea de la una la alta de parca era un cuceritor înnăscut. Nu cred ca am mai ras asa de multa vreme. Mutritele capritelor erau delicioase şi vedeai cum işi indreptau cornitele ca si cand oricand ar fi ripostat la vreo necuviinţă câineasca. Le-am lăsat, căci un cal şi un măgar ne-au distras atentia, iar mirosul de peste prajit ne-a ingenuncheat definitiv. Că masa a fost excelenta nu va mai spun, dar acum nu-mi mai doresc decat sa îi scot pe sora si cumnatul meu la o desfătare …perfecta, la doar o mână intinsă,…ca sa spun asa, de casa.

Ştiţi că am eu o expresie favorită..”obişnuitul dintr-o zi specială”. Azi o schimb putin şi voi spune atât: un loc special dintr-o zi ..obişnuită. 

15 gânduri despre „Un loc special, într-o zi obișnuită

  1. Sunt locuri speciale pe lângă care poate trecem de multe ori, în agitaţia noastră cotidiană, fără a le da prea mare importanţă. Dar vine ziua aceea, obişnuită sau nu, în care ne oprim să respirăm, să admirăm, să ne odihnim. Ai zugrăvit totul în culori atât de calde, ca într-un tablou pastoral, încât îmi doresc să mă opresc şi eu, măcar din când în când, în astfel de locuri magice, într-o zi ce-mi va umple tolba cu amintiri. 🙂

    Apreciază

    • ..când veneam pe vremuri acolo, mâncam undeva în port, după Cazinou, de undeva de unde se luau și vaporașe, pește, rapane, scoici și alte minunății. Ca acolo nu am mai mâncat peste vreodata. N-am ajuns…cam de multișor. Norocosule..

      Apreciază

    • Să știi că voi lua drept compliment asta cu ”romantic”, pentru că nu imi prea iese in viața de zi cu zi, desi as vrea. Imi place, in schimb, sa trec totul prin filtru meu și să aduc prin cuvinte lumea asta de la un pas distanță

      Apreciat de 1 persoană

  2. Un loc obisnuit, o zi obisnuita cu doi oameni obisnuiti dar cu ochi speciali ce vad detalii minunate! M-ai relaxat cu descrierea ta, multumesc!

    Apreciază

    • Mereu am găsit pe fb despre trecerile voastre prin locuri deosebite, a fost rândul meu să aduc frumosul cel de zi cu zi, ignorat tocmai pentru ca nu e zi de vacantă ci doar ….obișnuită. Eu vă voi mulțumi mereu!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s