Azi am văzut un om rău. Un om rău care zâmbea frumos.
-De unde stii că era om rău?, m-a întrebat cineva;
-Păi, omul e vânător! Când vânezi, omori suflete!
-Tu n-ai fost vânător niciodată?
-Hmm, am fost! Am fost de câteva ori, dar am o conștiință ciudată, nu-mi dă voie să mă bucur de vânătoare!
-Atunci nu ești rău!
-Ba sunt!
„Nu confundați cinstea cu corectitudinea.”, zicea Țuțea
-Nu uit nici eu, la orice urâțenie primită, mi-amintesc de urâțeniile mele și anulez efectul!
-Și te ajută?
-NU! Dar mă gândesc că poate trimit ideea mai departe și ajunge și la vânător!
-Crezi?
-Sper!
-Și dacă ar ajunge? Atunci știu că nu se bucură de vânat!
-Dar va mai vâna?
-Sigur, nu se poate abține!
-Tu ce faci? De ce mă ții de vorbă? Nu vezi ce forfotă e în jur?
-Psss, taci! Când e forfotă mare, se vor naște tăceri adânci! Atunci să vă văd!
-Am uitat să te intreb: Cine esti?
-Cum cine? Un alt vânător!
Înşiră-te mărgăritare 
Te aplaud. Câți de like se pot da? Eu ți-i dau pe toți! 🙂
ApreciazăApreciază
..să nu râzi de mine! Azi sunt prea durută!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cum să râd? Îmi place… e atât de sensibil și adevărat și… da… poate că doare… dar nu râd. Am rezonat cu ceea ce ai scris. Și ai spus așa de frumos.
ApreciazăApreciază
…ai fost atât de…aici, în secunda în care l-am postat, încât am tresărit a teamă. Mulțumesc mult.
ApreciazăApreciază
Eşti doar un simplu vânător, acela care vânează, sau te-au transformat în vânat? Să nu permiţi nimănui asta! Rămâi vânătorul iscusit! 🙂
ApreciazăApreciază
..orice om e ȘI vânat, dar orgoliul lui nu va recunoaște asta ușor. Că te lași sau nu, intră la altă poveste. Nici iscusită nu vreau să fiu, mi-amintesc că am dat greș cu asta. Sunt doar ..un alt vânător, ca noi toți. Doar că eu…recunosc ușor asta!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ai putea sa-ti vanezi nelinistile si sa le transformi in trofee de împliniri.
ApreciazăApreciază
..păi, nu asta am făcut aici? Uite ce împlinire drăguță, Îmi va aminti mereu de curcubee dulci și sărate, ca voi două, cele ce ați reacționat la cuvintele mele.
ApreciazăApreciază
Cu drag Adriana. Am fost în secunda numărul 2, pentru că în prima l-am devorat. Da… vânătorii ăștia…!
ApreciazăApreciază
Dar dacă omul rău, vânătorul, nu omoară suflete ci vânează cu entuziasm frumosul din jur și emoția transmisă, mai poate fi el vinovat? Întotdeauna sunt și alt fel de vânători…”Când e forfotă mare, se vor naște tăceri adânci!”- cât de profund spus.
ApreciazăApreciază
…ehehe! Unde ai văzut tu vânători fără vărsare de sânge! Esti o idealistă! Dar primesc provocarea, sa vina toti si sa nu mai vaneze lucruri inchipuite ci fix frumosul. Păi, nu observi ca lumea deja, ma ales pe bloguri, nu mai poate vorbi? Tacerea e semnul forfotei din noi. Doar eu, nebună, scriu de parcă vine sfarsitul lumii..
ApreciazăApreciază
Pingback: Strigăt în amurg | Înşiră-te mărgăritare