Sincron, miros cireșat și o seară obișnuită de ianuarie

cuțu

Dacă aș ști să fumez, acum mi-aș aprinde o țigară. Pe pervazul ferestrei înghețate bocnă, -Doamne, ger mai e!- pachetul lui cu țigări, ce miros demential, mă ispiteste altfel decat in oricare altă zi. L-am intrebat deseori daca tigările lui maronii au vreo aromă anume, cand se fumeaza, pentru că mirosul de cirese amare imi persista mai mereu in nări cu fiecare fum raspandit in aer. El zice că nu, eu il cred pe cuvant. Nu-s curioasa, dar am o neliniște interioara ce mă face sa invârt țigara intre degete. O pun la loc. Nu merita. Apa pentru paste clocoteste, ciupercile s-au rumenit putin. Le las doar cateva secunde in tigaie. Îi place sa simta gustul acela carnos și de pământ, și nu o flescaiala cu aromă de ciuperci. Am o salata crocanta, cina va fi simpla. Uneori e nevoie si de o astfel de alegere. Ieri am avut mămăligă cu brânză și puțină pastramă, mâine fac musaca, dar din aceea puțin elaborată. Am primit eu o reteta de la cineva care trăieste in Grecia, cu sos bechamel, cu taine. N-am rabdare. Aleg varianta simplă, de gospodină cu dor și de alte lucruri.

Un pahar de vin alb imi indulceste seara asta amara. De ce simt tristete? De ce îmi plimb gândurile prin întâmplări ce nu sunt ale mele? Bucataria are două geamlâcuri, gemulete mici, ca niste ochi asezati prea jos, pe făptură. De la ele mi-am capatat și denumirea casei: „casuta povestilor”, de la niște turiști rătăciți pe cand strada era inca o alee cu miros de pietre. Asta inainte ca eu sa stiu despre mine ca pot croșeta randuri – gânduri. De fiecare data cand se intuneca, eu cobor sa fac ceva de mâncare, iar cățeii se aseaza pe hol, spre geamuri, cu ochii la poarta, sa vada cand apare el acasa. Eu ma pitesc dedesupt, in camaruta ce miroase a cimbru uscat și a cărămidă roșie. E momentul zilei, cand mă relaxez, cand revin acasa de prin preumblări amăgitoare.

Aud…trop, trop, trop in stanga, trop, top, trop, in dreapta. Ca la un semn, intreaga gasca se misca in tandem, ca intr-un sincron cu regie canina.

Lustra din cămăruta in care luam masa se misca incet. Am o lustra tare simpatica, adunata cu greu de la o colectionara care nu voia sa o vanda. Nu stiu de ce, dar cred ca era doar marketing, a renuntat repede, in momentul cand am platit vreo trei produse in acea zi. Sunt niste mărgele mici ca niste scoici, dar greu observi asta. Am eu ce am cu nota asta marină; mi-a rămas de cand iubeam un tanar cu ochi albastri ce a ajuns capitan de vas. Nu faceti asocieri, el chiar era și e un om de isprava. Mama il iubea nespus și de la el nu a mai iubit mama niciun pretendent la mâna mea, până la domnul tigărilor de foi. Coincidenta sau nu, al meu are tot ochi albastri și e la fel de onest și iubitor. Trebuia sa treaca o viata sa gasesc asta. Dar sa ma-ntorc.

Bucataria mea cu accente ale mării, pe care multi nici nu le observa, atat sunt de discrete, sau poate sunt coplesiti de coșurile mele de rachita care troneaza peste tot, trepideaza sub lăbuțe de catei. Atat de tare trepideaza uneori încat, cu puțin timp in urma, un raft pe care țineam niște piese speciale pentru mine, a cedat, ca din senin. O mare de cioburi și o durere scurta de stomac. Alt tandem. Din suportul meu cochet pentru tort, din cele trei farfurii albastre, nemțesti, primite intr-un Craciun, din vasul de sticlă pe care-l aveam de la douăzeci de ani și din borcanul cochet cu inchidere metalica, nu s-a mai ales nimic. Am oftat prelung și m-am gandit ca mare va fi norocul meu la cate cioburi aveam sa adun. De fapt asta cu cioburile a devenit ceva problema in casa mea. Suportul cu umbrele a devenit istorie, iar cestile de sticla cu suport metalic azi și-au pierdut un companion și sticla mamă. Un cot in aer si iar am adunat sticlă adorata. Iubesc sticla. Sticla aia mata, nepretioasa, opaca pe alocuri. Ma fascineaza.

Inchid focul, urc pe scara de brad și mă opresc putin. Ar trebui sa incep sa revopsesc. Poate la primavara. Stiu, tot cainii au zgariat si treptele, dar asta e, riscul traiului in comun, cu acestia. 

Îi vad asezati pe covor, asteptand cuminti un semn. Ma uit la ceas. Saracii, mai au de asteptat inca vreo două ore. Ei nu stiu asta. Au refelexul acesta de cand se intuneca puternic și nu se clintesc. Doar lupușorul pare ca nu le intelege freamatul, la el plansul e cel care da de veste ca la poarta chiar a venit cine trebuie. Mă gândesc de o vreme sa-mi mut bucataria in locul băii și invers. Ar fi ceva bătaie de cap, dar mi-ar fi mai comod. Imi permit gandul caci baia e singurul loc transformabil, dar presimt ca totul va ramane numai in mintea mea. Pană una alta mi-am asezat orasul la masă. Da, cu alte cuvinte, am asezat peisajul acela de iarnă, cu gheturi de clestar și aer polar, de poveste încremenită, fix pe pervazul din sufragerie. Fiecare cuvant capata forma de acoperis albit și gandurile imi raman suspendate pe fire de telegraf acoperite cu zăpadă, ca o făină magică din pulbere stelară. Povestea se scrie singură.. la -27 de grade afară, 21 in casă.

bv1  

Două mierle și un pitigoi stau sub streasina vecina, apărându-se de vânt și de ce-or mai simți penele lor, sărmanele. Le-am pus paine, dar tot nu vin mai aproape. Le-am trimis cina mai inspre ele. Parcă mă priveau. Nițel mirate, chiar. Acolo e adăpost, la mine sunt țurțuri cât stânca din curte. I-am omorât cu mătura, deveneau periculoși. Nu mi-a plăcut operațiunea, am mers ca pe coji de ouă. Polei peste tot.

mierla

Trop, trop, trop, la stanga trop, trop, trop la dreapta. Sincronul continua. Alarmă falsă. Imi pun ceva cald in loc de vinul alb. Cafea, nu ceai,  nu suport ceaiul, doar povestea lui. A fost ziua mea. Casa e plină de lalele de toate culorile. De flori nesperate. Mi-aduc aminte ca masina mea nu a pornit azi dimineata și mi-a fost putin ciuda, se pare ca tot cu hardughia sotului trebuie sa circul. De fapt, poate e mai prudent asa. Nu pot deschide fb ul, nu pot scrie, nu pot citi. Sunt toropită, obosita. Cum sa fii obosit de la vorbe cu oameni dragi?, desi e vorba de o amorteală plăcută, mai degrabă. Dar au fost mai multe ca in oricare alt an, de peste tot. Doar vreo doi au uitat numărul telefonului meu in aceasta zi. Cum sa uiti asta cand ne suntem atat de aproape in rest? Nu le zic, nici nu le voi spune nimic. Trec la ciudatenii și mă consolez cu faptul că, am primit un buchet minunat de flori tocmai de la mare. Si nu, nu glumesc deloc. Prietena mea, Carmina, mi-a trimis prin om bun și frumos, fix la usa, cel mai cel buchet de flori, semn ca distanțele există doar pentru unii dintre noi. Mulțumesc, Carmina. Sunt minunate.

carmina

 Sigur nu mă mai tin balamalele la prea multă agitație. Ar trebui sa ma uit in buletin, acolo scrie mai clar de ce. Nu mă uit, mai bine mă păcălesc in continuare ca sunt tanara.

In sfarsit! Se aude poarta. Sincronul devine haos. Toto o musca de picior pe maidaneza, rotweillerita sare pana spre tavan, maidaneza se revolta, lupul bătrân plange. Vecinii? N-am. Încă. Eu mă retrag din nou in bucatarie, parca sa ma pazesc de agitatia lor. Cateii lui tata, cătei!, se aude vocea ce-mi e atât de dragă.

catei cuminti

In casa miroase din nou a cirese amare și a castane coapte. Nici castanele nu-s pe placul meu, dar mirosul îi ador. Seara se aseaza la fereastră, cuminte. Orasul se scurge pe masa de piele verde, ca o mare de alb revărsată discret. E oaspete. Azi ia cina cu sotul meu. Eu? Nu. Sunt la dieta. Pe umărul drept mi-a cazut o suvita rebela. E semn că mi-am indreptat fruntea pe slove neîncepute. Mai bine plec, revin curand sa va mai povestesc despre sincronul casei mele. Seara buna!

bv2

Deși scrisesem despre o seara banală de ianuarie, am adaugat cuvintele duzinei: turturi, ceai, castane, mamaliga, polei, zapada, alb, faina, ger, grade, vant ,polar, și am inscris articolul in tabelul lui Eddie, unde veti gasi și alte scrieri.

20 ianuarie2016

32 de gânduri despre „Sincron, miros cireșat și o seară obișnuită de ianuarie

  1. Mie-mi place să fumez și o fac cu poftă și cu tot sufletul, da, de nu-mi spui cum se numesc țigările cu miros de cireșe amare, ai să mă ai pe conștiința, că o să mor de curiozitate și…gânduri amare.
    Să-ti mai spun că îmi place ce-ai scris și cum ai scris…poate după ce fumez o țigară..

    Apreciază

    • Deseara scriu corect numele, promit. Mihai le fumeaza de vreo doi ani, după ce a renuntat la Davidoff galben, și de atunci eu nu mai am nicio problema cu fumatul. Nu imbacseste locul, ci da parfum. Nu e om sa nu-l intrebe: „dar tu ce fumezi?”, iar cand descopera ca nu au arome in gust sunt surprinși. Aseara pocnea gerul in ferestre, adunasem cioburi și m-am pornit pe scris, cu o liniște ce nu mi-o recunosteam. Revin după 9 seara, sa citesc pe pachet. Te pup, Dana!

      Apreciază

      • Cică, zice omul, țigările se numesc Sundays s Santasy, Thomas Rabforb, mai scrie pe pachet și nu se gasesc decat la chioschiurile immedio: carrefure, kaufland, auschan și la tutungerii cu staif. El le ia din Kauf.

        Apreciază

    • Da, am zile cand nu-mi aud nici gandurile. Le prefer agitatiei, in plus, am noroc de locul asta minunat unde trăim. E un privilegiu, cu toate dezavantajele lui, și nu puține sunt și acelea..,

      Apreciază

  2. …se spune că cioburile aduc noroc așa că n-ar trebui să-i cerți prea tare pe căței. În povestea asta parcă ai fi Alba ca Zăpada în așteptarea celor șapte pitici.

    Apreciază

    • …CATEII NU-S VINOVATI PENTRU CADEREA RAFTULUI MEU. POATE AU AJUTAT, POATE NU, celelalte spărturi le-am făcut la un simplu dat cu cotul. Vibrațiile lor, in timp, e posibil sa fi avut un aport. Povestea aceasta, care nici măcar nu e o poveste, ci doar vorbe despre o zi obișnuita, sau mai bine zis despre seri obisnuite in care imi astept prințul, nu piticii, aproape ca s-a scris singura intre aburi de cafea Seara faina, chiar cobor la bucatarie, azi am iesit tare putin, ieri, după cum spuneam aici, am crezut ca-mi sta inima de frig. M-am blindat mai tare, desi mie imi pare la fel de inghetat totul. Bine ca nu e cazul sa zabovesc prin lume.

      Apreciază

  3. Ma topesc de drag citindu-te, parc-as fi membru al familiei tale frumoase si vivace.
    A fost ziua ta… n-am stiut-o. Ma iarta, dar stii ca iti urez sa aiba Cerul grija de sufletul tau si de iubirea ta. Sa imi traiesti, sa ii traiesti, sa ne traiesti!

    Apreciază

      • ..da. Sunt putin mai scumpe, vreo 17, 80. Dar Mihai nu fumeaza mult, in plus prefer sa am in jur acest miros, e sexi…și imi place nespus textura aia de tigară maro, ciocolatie. A avut o vreme cand fuma pipă, dar i-ar trebui o pipa buna, cea veche nu arde bine. Ei, cum mirosea in casăăăăăăăăăăăăăă

        Apreciază

  4. A venit până aici aroma cafelei tale. Și parcă, sau doar mi se pare, ceva iz de cireșe amare? Dar deodată apare zvon de căței în alertă, care mă determină să-mi iau seama și să mă depărtez de „porțile cetății” tale. Mă retrag în spatele stâncii și te privesc aranjând lampa aceea din fier forjat. Cred că luminează frumos seara. Uff! Mă iartă dacă mai trag și eu cu ochiul, dar m-ai incitat la reverie.

    E ca un vis frumos povestea ta. Și recunosc, te-am mințit, căci din dosul stâncii nici n-aș putea vedea ferestrele tale, care-și aruncă ochii către valea-ncețoșată, fumegândă parcă. Îmi lucrează imaginația, iar ea m-a dus acolo, pe cărarea de sub munte. Am străbătut și cu piciorul acea potecă, cândva, ba chiar am admirat unele case, strecurate parcă printre copacii pădurii. Poate chiar și pe a ta, dar nu am de unde ști asta acum.

    Apreciază

    • Inainte sa-ti raspund, am tras aer in piept caci pot jura ca ai fost aici, lângă stâncă, lângă felinarul alb de fier forjat, privind cățeii și căsuta. POT JURA CA ESTI UNUL DINTRE TURIȘTII RĂTĂCIȚI PE POTECA NOASTRA, deși și-a mai pierdut din farmec de când cei ce ne vor fi vecini s-au gândit că ne-ar trebui un bloc intre două case. Păstrăm, însă, povestea, imaginea de BELVEDERE a Brașovului, adăugăm un strop de coniac in cafea, cum bine spuneai tu ieri dimineata și te invităm cu drag in lumea noastra. O sa-l ierti pe Mihai ca fumeaza, iar dacă nu, măcar sa adulmecam mirosul de cirese și tutun bun, fără fum și deranj. Bine ai venit la noi, Mugur!

      Apreciază

      • N-am să-l iert pe Mihai că fumează, ba chiar îl voi pedepsi, căci îmi voi cumpăra țigări cu miros cireșat (altminteri eu îmi rulez singur țigările) și vom fuma împreună câte o țigară, la cafea.

        Eu nu eram un rătăcit, cu bunăștiință colindam poteca de sub munte, admirând panorama orașului. Uneori am străbătut și drumul rătăcit parcă, ce mă scotea cel mai repede în chiar centrul orașului, admirând casele ce se ridicau „țepoase ca o stâncă” în chiar peretele muntelui, sfidând parcă legile fizicii, purtând în „spinare” tot muntele acela măreț. Dar asta era „pe vremuri”, când cariera încă nu era acoperită de verdeață, căci și pe aceea am „colindat-o”.

        Apreciază

  5. Adriana scrii atat de frumos ca imi vibreaza intreg sufletul la citirea randurilor tale.Simt ca traiesc ceea ce citesc.Numai mica fiind , citind carti dragi mie, simteam transpunerea asta prin vorbe la locul respectiv.

    Apreciază

    • Ei, frumos ceea ce spui! Eu mă simt ciudat uneori, scriu mai mult dar nu pun pe blog tot. Mereu am impresia că mă repet, că devin banală și mereu mă bucur cand vad ca nu e asa. Te imbratisez cu mare drag, am cam lipsit din blogosfera, dar motivat, sper eu!

      Apreciat de 1 persoană

  6. Pingback: Sincron, miros cireșat și o seară obișnuită de ianuarie | MAGAZIN CRITIC

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s