Umbra unei iubiri

Mă ţinea de mână şi-mi spunea vorbe, zgomot nedescifrat de creierul meu care încă se minuna de moment. Trecuseră zece ani şi omul din faţa mea îmi vorbea de parcă mă văzuse ieri. Aş fi dat orice ca scena să fi fost cu mult timp în urmă, însă învățasem că nimic nu se desfășura într-o planificare de soartă.Îl priveam, aparent detașata, și fiecare celulă din mine zumzăia să acopere gălăgia, fără noimă, făcută de bărbatul din faţa mea. Flirta, flirta şi vorbea apăsat, rârâit, fâţâindu-se prea mult pe fotoliul din sufrageria mea. Era singurul om care făcea ca acel mastodont, piesă de mobilier nepotrivit pentru un apartament de bloc, să pară firesc şi comod. Cu toate astea se învârtea atât de mult în el, încât părea  aşezat pe ace fine.

Eu nu auzeam nimic şi datorită faptului că purtam cu mine o preocupare trufaşă  ca omul din faţa mea să nu ghicească o clipă că, de fapt, în tot intervalul ăsta, nu făcusem nimic notabil, nu iubisem pe nimeni cu adevărat, nu mă trezisem nici mai completă, nici mai incompletă, nici cu experienţă, nici fără. Trăisem fără el, doar, şi îmi era ca şi când nu-l întâlnisem, niciodată, în drumul meu. Seara încerca să arunce vrăji de seducţie şi tonuri vibrante de dorinţă, amestecate cu nepotrivirea. Aceeaşi nepotrivire pe care mi-o aminteam perfect, strecurând, pe alocuri, singura „potrivire” la care ne pricepeam. Aceeaşi nepotrivire despre care v-am mai povestit şi altădată. Nu e o obsesie, ci o constantă sau o concluzie definitorie a acestei relații apuse.

Mi-am adunat gândurile şi am preferat să ies în semiîntunericul de afară care se grăbea mai tare ca noi. Scaunul maşinii era rece, la fel ca sentimentele mele, parbrizul îngheţat pe jumătate, iar asta mă făcea să-mi doresc un loc apropiat, unde să pot bea o cafea şi să mănânc ceva cald. Aşa, departe de ambientul sigur şi ispititor al sufrageriei, poate aş fi auzit şi eu cuvintele întregi, nu doar sunete. Ne-am oprit intr-un local, deloc aproape, în locul căruia, acum, e un depozit de materiale de construcţie, unde tinerii, după ce ieşeau de la cele 8-10 ore de servici, îşi împărtăşeau una-alta, la o bere şi o pizza. Mesele erau pentru grupuri, lungi, masive şi zgârâiate de greutatea halbelor. Lemnul băiţuit păstra, însă, frumuseţea lui de odinioară. Totdeauna mi-a plăcut lemnul brut care strecura curiozități în inima oamenilor. Aici se scriseseră romane, după cum arătau aşchiile-litere care păreau că-ţi strigă poveşti noi şi vechi.

Din nou, ne loveam de nepotrivire, dar una interesantă, cu aer boem şi preferam înzecit locul acela decât vreun altul ce ar fi dus la picurare de romantism forţat. Am căpătat, miraculos- la cat era de plin localul- o masă mică, la care stătea, mai mult, personalul, dar ştiam că e cel mai bine aşa. Cumva, gălăgia voioasă a celor din încăpere mă relaxa şi mă aducea din nou cu picioarele pe pământ. Din nou atingerea mâinilor noastre mă umplea de nedumerire. Politeţea exagerată, zâmbetul mieros ascuns sub o mustaţă proaspăt tunsă, povestea care curgea şi pe care o ascultam ca pe un basm despre care ştiam că nu se termină cu „au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţe” mă umpleau de o căldură firească, dar şi de o senzaţie de deja-vue. Descopeream că nu mă intrigă nimic,  că nimic nu mă ducea în punctul de a întreba „de ce acum?”, nu mă interesa, câtuşi de puţin, amalgamul de minciună cu adevăr, frământarea lui, motivul şi nici chiar viaţa pe care şi-o derula încet, dar pe ton hotărât şi baritonal, de parcă în perfecțiunea sa mai existau însă și frământări cu iz nostalgic. Nu-l credeam, nici nu-mi păsa ce simte, nu rețineam nimic. Era o curgere care nu adăpa, nu completa, nu hrănea curiozitati, nu aducea decât o nuanță, una care dorea să îndulcească potopul unor sentimente gri.

Eram departe, departe de emoţia pe care am simţit-o odinioara. Purtam cu mine doar starea aceea dată de ineditul momentului, măgulită, oarecum, de interesul încă viu al bărbatului ştiut.  Eram detaşată şi, deşi aş fi putut regreta enorm faptul că singurătatea nu-mi adusese nimic mai bun, o preferam înzecit. Măcar ştiam că mai am o şansă să fiu iubită, să iubesc şi eu cu adevărat, eram mai mult ca sigură că voi mai da piept cu momente oribile, poate mai oribile decât cele trecute, dar măcar îmi dadeam dreptul la fericire. Acum, când toate acestea sunt doar vorbe despre clipe peste care s-ar fi putut aşterne uitarea grea, realizez că au mai urmat ani mulţi de pendulare obositoare, util-inutile, dar sortite.

Seara aceea mi-o amintesc, însă, bine, pentru că a fost ultima dată când am luat masa cu „umbra unei iubiri”. Ultima oară când poveştile noastre s-au scurs în cântecele unor meseni care îşi lăsaseră vieţile lor responsabile afară şi se bucurau de momentul lor de libertate şi printre primele clipe în care am realizat, amândoi, că ar fi bine s-o facem şi noi. Eram două umbre ale unui trecut care voiau a se vindeca de regrete. Doar că regretul nu era la niciunul. Ni se părea doar. Erau altele: curiozitate, ispită, indiscreţie dulce şi un dor al unei tinereţi ce n-a avut niciodată un sfârşit cert. În seara aceea, printre halbe, cântece, poveşti şi priviri cu subînţeles s-a încheiat totul, cu o mângâiere şi o împăcare a unor inimi rănite, nevindecate atunci, vindecabile acum. Şi bine a fost!

Uneori, când trec pe acea stradă, şi caut din priviri locul, ştiu că şi el a ajuns o „umbră a unei iubiri”, un loc de poveste fără poveste continuă. Nu mai se vede niciun semn ca acolo se striga libertatea aparenta. Si zâmbesc. Viaţa vindecă perfect, iar cicatricile uneori nici nu se mai zăresc. Doar zgomotul poveştilor se mai aude în inimi şi memorie, semn că au avut rolul lor.

Am scris aceste rânduri pentru tema fixă, din clubul celor 12 cuvinte, ”Umbra unei iubiri”. In tabelul găzduit de Eddie, şi in care poveştile s-au aşezat cuminţi incă de luni, pentru provocarea de luni, vă aşteaptă şi alte variante de gând şi cuvinte. Vă invit cu drag.

Reclame

18 gânduri despre „Umbra unei iubiri

  1. Ca să poți merge mai departe, ca să poți trăi în armonie cu tine însuţi e obligatoriu să te scuturi de „umbre”, mai ales de „umbra unei iubiri”. Dacă iubirea a apus, resuscitarea e de prisos, oferă-ți șansa unei alte vieți, unor alte sentimente. Poate că altcineva îi este hărăzit inimii tale și că nu este totul întâmplător.

    Apreciază

    • In cazul de fata iubirea se stinsese cu 10 ani in urma şi de atunci mi-am tot dat sanse. NU MI-AU IESIT TOTDEAUNA, DAR AM avut o constantă: nu m-am reîntors niciodată in locuri tulburi. Acum, intorcandu-mă la cuvintele tale, da, la modul general valabil ai dreptate. Doar ca ce am invatat eu in timp e să nu disperi, chiar dacă timpul şi vremurile spun altceva. Eu am avut o sansa, dar puteam să n-o am şi cu toate astea nu as fi putut trai alături de oameni nepotriviţi. Era o mare minciună şi o amăgire dureroasa..

      Apreciază

  2. Fiecare om care ne-a fost a zidit ceva înăuntrul nostru… Suntem cu ceva mai bogaţi şi după binele lor, şi după mai puţin binele. De aceea ni-i aducem aminte, de aceea îi povestim. Iar la povestiri tu ai darul de a pune viaţă în cuvinte. 🙂

    Apreciază

    • Mi-a fost dor de cuvinte, in modul acesta, recunosc. Si da, fără cei ce au lasat ceva in noi, bine sau rau, n-am fi cei de azi, desi eu spun şi că, pe mine, sotul meu m-a vindecat de tare multe şi m-a ajutat să pot ”vedea” toate astea..

      Apreciază

  3. Uneori ne întoarcem pe vechi poteci, doar ca să ne amintim cum a fost drumul străbătut cândva, cum au fost, la acea vreme, oamenii alături de care pășeam. O fac și eu uneori, dar n-am talentul de a și povesti mersul clipelor.
    Lăsăm în urmă oameni și umbre. Uneori este și umbra noastră pe acolo. Doar sufletul îl luăm cu noi mereu! Iar acolo, în interior, mereu vor fi amintirile oamenilor care au păsit prin viața noastră, alături de noi. Aceste urme interioare nu vor dispărea niciodată.

    Apreciază

    • În viaţă am nevoie de completări, de oameni care să pună în ”mersul clipelor”-genială asociere- metafore şi impletiri de cuvinte care mie greu îmi ies. Am văzut, in comentariile ce ti le lasă bloggerii la textele tale, niste artificii fantastice, sensuri de gand şi jocuri de slove pe care le citesc adăpându-mă din ele. Tu esti omul metaforelor, eu circul prin texte ca un povestitor, uneori, şi e tare bine. Urmele interioare, in schimb, sunt cele datatoare de povesti. De acolo le scoatem la suprafaţă, cat mai putem, pană nu s-or face una cu noi şi nu vor mai vrea sa iasă la lumină, decat arareori. Te salut, Mugur!

      Apreciază

      • Prea sus mă salți pe-un piedestal, când eu doar târâi cuvinte prin praful potecilor!
        Nu vrei să-ți privești scrierile cu ochi adevărați? Adună-ți cuvintele și le așează cuminți, într-o carte! Atunci sigur vei putea vedea adevărata lor valoare.
        Metafore spui? Biete gânduri trunchiate din lipsa unor cuvinte ce au plecat de la mine, lăsându-mă puțin mai sărac.
        Salutul tău cu plecăciune îl primesc. Și tot în plecăciune încerc să îți răspund!
        Să-ți fie zilele senine și soare-n fiecare ceas!

        Apreciază

      • Stii ce vad eu de fapt? Vad doi oameni, care au bucuria scrisului şi care se completează. Eu imi menţin ideea cum că eu am puterea povestilor, iar tu a ”incercarilor de gand” zilnic, sau oricum mai des decat o fac eu, cu care trezesti simţuri adormite in noi cei care iţi calcam pragul. Si e minunat asta. Si stiu ca asta caut, ca ma pot intoarce mereu in locuri in care pot sa fur o idee, un gand, sa ma inspir si sa ma incarc cu frumos. Si sa dau mai departe…

        Apreciază

  4. Eu as vrea sa scrii o carte. Cu umbre, intamplari, poteci de dori, si margaritare insirate. As citi-o la umbra unui nuc si ti-as multumi pentru gingasi cu care stii sa transmiti. Te imbratisez, asa, cu drag!

    Apreciază

  5. Pingback: Ce caută ei, ce înțeleg eu… | Înşiră-te mărgăritare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s