Curcubeul vacanței mele speciale

brasov vacante specialeSunt brașoveancă. Am rol de ambasador de când mă știu pentru munți care te strigă pe nume și  pe care aș merge cu fiecare dintre voi, v-aș arăta locuri tainice și bistrouri cu mâncare deosebită, v-aș duce la Parc Aventura, prin cetăți si drumeții, aș fi gazdă, deși iubesc rolul de călător. De cazare și masă s-ar ocupa CND Turism. Am fost surprinsă să văd câtă deschidere au în a oferi clienților posibilitatea specialului, adică de a putea  să-ți personalizezi vacanța în funcție de buget, anotimp, timp, destinație.

Că e Paște, Crăciun, sezon de ski sau litoral, că alegem circuite cu avionul sau autocarul, sejururi, „early booking sau last minute”, că mergem prin țară, în Bulgaria, Grecia sau locuri exotice, totul, ține de alegeri, dar când e atâta deschidere și oportunitate, starea de bine devine ambasadoarea Vacanțe Speciale.

facebook vacante speciale

O singură dată am auzit pe cineva că nu iubește călătoriile. Eu aș recomanda un city break ca leac pentru astfel de incertitudini. Pentru mine înseamnă idealul. Cred că și pentru cei care vor să învețe a pleca de acasă.

Când ai de ales între atâtea lucruri, când aș putea vorbi amănunțit despre zona în care trăiesc,  poate veți înțelege, citind, de ce vreau să  recomand o ofertă specială de 7 zile, cu mic dejun și șase nopți cazare la Paris. Prețul accesibil, durata, opționalele, transportul, condițiile  sunt testate și verificate și de mine, însă aerul relaxării ar fi provocarea acestei alegeri încercând, ca o săptămână, să-l simțiți…ca la Paris. Pe site găsiți detalii evidente, avans, prețul final, facilități. Voi risca încercând să vă arăt profesionalismul lor, oferindu-vă, prin povestea specialului meu parizian, motivul alegerii Vacanțe Speciale. Este evident că fără reciprocitatea dintre ei și client, dornic de bucurii călătoare, nu ar exista oferte turistice complete, iar eu v-aș explica date tehnice de pe un site care oricum se prezintă singur prin  varietate, în loc să vă arăt cartea de vizită în desfășurare.

site vacante speciale

M-a încântat atenția la detalii.  Să fii, deja, la ora 10 în Paris, în doar două ore, cu avionul, înseamnă zi întreagă de bucurie. Nu știți cât timp puteti pierde, dacă ați merge pe cont propriu, doar vrând să iesiți din aeroport. Cu autocarul,  plecați liniștiți de acolo, fără să trageți de bagaje, bucurându-vă  de o plimbare amplă, dând binețe unei lumi la care doar ați visat.

Să vezi Versailles, din  prima zi, înseamnă să începi grandios. Vei saluta, apoi, malurile Senei,  vei străbate distanțe lungi într-un timp scurt, privind totul de la fereastra autocarului, de unde vei observa Opera, Place de la Concorde, Pantheonul, dar ghidul tot ți le va enumera anulând, blajin, strigătul tău de uimire. În Gradinile Louxembourg va jubila că habar nu ai de locul acela minunat. Adormi la hotel, cazat în siguranță, visând la programul stabilit de acasă, cu Valea Loarei și cele trei atracții: Amboise, Chenanceaux, Fontainebleau. Pentru că noi le  văzusem, ziua a doua am petrecut-o printre localnici în Place du Tertre, la Sacré-Coeur.

arhivă personală

Am cântat la unison, cu un tânăr chitarist, am făcut poze cu „le garçon”, ne-au amuzat replici, gen: „Olala, ce români frumoși!” ale celor care voiau să ne creioneze portretele pe câțiva bănuți; am degustat produse tradiționale  și am admirat o doamnă excentrică cu un acordeon colorat.  Simțeam că prind în mine amănunte pe care, la  întoarcere, aveam să le zic celor care rămăseseră acasă, că Parisul nu e doar lumină, ci e verde și inedit. Ne-am rătăcit de zeci de ori. Nu am regretat deloc. Priveam oaze de vegetație suspendate, la etaje superioare,  străduțe pietruite, oameni boemi, parizieni „malheureux”, cum s-a autodenumit unul ce încerca să mă curteze privind doar în decolteul meu, silabisind mesajul românesc al tricoului: „Vacanțe Speciale”!

foto personal

Am nimerit de vorbă cu o patroană care se lăuda că  face toate mâncărurile din bistroul alsacian. Am mâncat un cus-cus cu miel, de am plâns de fericire, iar la tarta de ciocolată, am crezut că dau în hohot. Nu știam cum și când mai avea grijă de cei patru copii, de acasă. În altă cafenea, seara, am ascultat muzica live și nu mi-am putut savura paharul de vin, prea sec pentru gustul meu. Am trecut pe un cocktail savuros. Am avut, însă, parte de spectacol, pentru ca s-a rupt scaunul de sub mine și întreg barul m-a aplaudat.

A treia zi, după ce am schimbat impresii, ne-am trezit în Defence, de parcă eram în America, privind din Turnul Montparnasse cum lumea devina mică, iar inima noastră mare. Aproape nu mai conta că vei  obosi, după, prin Luvru, căci ghidul e șmecher și te va relaxa  plimbându-te cu vaporetul pe Sena. Nu știi când trece timpul, dar  ești în a patra zi de răsfăț parizian și Catedrala Notre-Dame te tulbură. Mi se părea că  văd umbra cocoșatului și pașii Esmeraldei. Sau că-l aud pe Garou:

Programul e complet și divers, neașteptat.  Cât timp grupul a refăcut traseul nostru prin Montmartre, am savurat supă de ceapă sub privirile Dalidei dintr-un poster și al unui bucătar de culoare  zâmbăreț. Asta vrei, Paris din plin, deci sari peste Disneyland. Nu și ceilalți,  însă noi  începem să căutăm  urmele lui Eliade, Brâncuși și  Cioran, prin Cartierul Latin. Am vazut un afiș cu un spectacol de teatru de Eugen Ionesco, de mi-a tremurat inima știind că acesta e spiritul pe care vreau să-l simt: suflet românesc trecut prin emoții pariziene cu nuanțele mansardelor și acoperișurilor gri de unde s-au înălțat cândva  vise speciale ale acestor ambasadori perfecți.

vacante speciale

Nu degeaba au insistat  Vacanțe Speciale  să fii punctual, cu actele în regulă, să confirmi asigurarea de sănătate, să nu depășești greutatea bagajului, să ai bani suficienți pentru muzee, vaporet, hrană, excursii, deplasări extra, căci în penultima zi, ai putea vedea Oceanul Atlantic și Mont Saint-Michel, excursie ce se poate plăti  în țară, și în Paris. Cu oceanul în gând treci spre ultima zi plină,  căci îmbarcarea e la ora 19 spre România, ziua curcubeului parizian.

FOTO PERSONAL

P-E-R-F-E-C-Ț-I-U-N-E

Nu pot aduce  prin cuvinte suficient cât să le fiu ambasadoare, alegeți-i pentru că merită! Demonstrat!

Cu acest articol particip la Superblog Spring 2016, proba numărul 9, sponsorizată de CND Turism-Vacanțe Speciale Work&Travel

Fotografii: site  Vacanțe Speciale, arhivă personală, sursa linkului:youtube

logo-vacante-nou

Reclame

34 de gânduri despre „Curcubeul vacanței mele speciale

    • ..eu nu am vrut sa inventez, si cred ca Parisul poate fi descris de fiecare cum a simtit trecand prin el. Eu as pleca maine cu oferta asta, sa incerci a trai 6 zile in stil parizian, e mult mai mult decat as putea eu scrie aici, rar gasesti asa oferte in care si prima zi de venire, și ultima sa nu fie acoperite de stresul drumului, sau fractionat la ore nepotrivite. MICUL DEJUN E FAIN ȘI HOTELUL DE 3 STELE PERFECT. Succes, Petru, pe mâine, azi am zi…de Lumină…lansarea mea de carte….uraaaaa!

      Apreciază

    • ..se vede că am fost prinsă cu altele, am uitat să trec pe aici sa multumesc pentru sustinere. Sigur, in mai mă ocup de ceea ce inseamnă cartea asta din punct de vedere al distribuției, deocamdată am in minte sa termin ce am inceput cu implicarea mea in Sb. Parisul mi-a ramas adanc in suflet și m-as intoarce acolo dar numai pentru 6 zile, nu 3. E superofertant.

      Apreciază

  1. Am vazut si eu Parisul, doar o zi si mai mult din autocar, dar m-as intoarce acolo oricand pentru un sejur romantic.
    Mult succes la lansarea de carte si te rog sa-mi spui de unde pot sa o cumpar, chiar vreau sa o citesc si sa o pastrez!

    Apreciază

  2. Între excursia la Paris și lansarea de carte, eu aș alege… să-ți lansezi cartea și la Paris, în timpul unei excursii superbe! 🙂
    Te susțin cu un gând bun de aici, din depărtări.

    Apreciază

    • Ar fi ideal pentru mine. Parcă mă văd recitând singurul poem din carte „De unde vin norii, de unde seninul” care are ușor iz naționalist sau patriotic, depinde cum traduce fiecare, in fata Arcului de Triumf! Pfu, ar fi aroganță de-a dreptul. Mai bine pun de o șezătoare nouă la Brașov. Dar la Paris tot mă duc, fac rost de bănuți și fug..

      Apreciază

  3. Parisul, așa cum e descris de tine aici, pare minunat și nici nu ar trebui să-ți spun că e visul meu secret. Cu o asemenea ofertă atractivă chiar merită vizitat. Ești o bună ambasadoare pentru călătorii și vacanțe speciale. Succes pe toate planurile! 🙂

    Apreciază

    • Vacantele Speciale sunt ambasadori perfecti pentru vacante ideale, eu doar am incercat sa arat ce se poate face cu o excursie reală, nu inchipuita. Dar e greu sa alegi. As fi vorbit de Brasov și imprejurimi, dar poate cu alta ocazie.

      Apreciază

  4. Superb Parisul văzut prin ochii tăi. Și pentru că nici în vis nu mi se pare posibilă o vizită în capitala franceză nu-mi rămâne decât să oftez adânc.

    Apreciază

  5. Cald și special așa ca tine. Drag mi-a fost să-l citesc și să știi că azi, în ziua asta specială am fost alături de tine și sunt fericită pentru toate bucuriile pe care le-ai primit. 🙂

    Apreciază

  6. tu nu ai cum sa scrii banal Adriana. ai atatea povesti reale in tine incat ies mereu minunatii ce se citesc cu mintea si sufletul dechise.
    am calatorit in paris alaturi de tine si mi a placut inca o data.

    Apreciază

    • Stii, la lansare s-a tot făcut uz de cuvântul „autentic”, s-a adăugat credibilitate, emoție si punte către cititor. Am realizat atunci că asta am facut și cu Sb ul, am trecut fiecare produs prin intamplarile vietii mele, fara fantezie, ci pur și simplu…

      Multumesc, Vavaly! Te-am neglijat, revin sa va citesc! Nu-mi mai ajunge timpul. De obicei avam articolele scrise, acum sunt in urmă cu două.

      Apreciază

      • si eu am ramas in urma. am scris in avans, am fost cu ele la zi si mi am luat ragaz sa pictez. de acum inapoi la scris 🙂 pe repede inainte cat doarme pruncul.

        Apreciază

  7. Pingback: SuperBlog | Proba 9. Ambasador Vacanțe Speciale

  8. Pingback: Ce caută ei, ce înțeleg eu… | Înşiră-te mărgăritare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s