Cine a pus pisica-n drum…

..a știut că  poate păzi mai bine decât un câine, mai ales dacă o lasi sa creada  că atentezi la integritatea ei. Văzut cu ochii mei, pe când prințesa Zizi, birmaneza perfectă, avea doi frați, Tan și Silver, unul vagabond și altul autist, iar ea fugărea oameni și câini.

Tan motan

Silver, autistul..

Normal că era șansa ei de pisică Kung Fu sa arate ce stie, ce poate. Tare mi-e dor de Zizi, as lăsa-o oriunde ar vrea ea sa stea. Imi statea in drumul somnului, in drumul odihnei, in orice drum care mă aseza și îi sugera ei a fi mediul ideal de cuibăreală, mai ales pe mâna mea dreapta. Avea obsesie pentru mâna mea dreapta de ajunsesem sa cred in legendele ca as suferi de ceva, pe partea aceea. Nu știam insă, că doar eram in drumul pisicii.

Zizi, pe locul ei preferat de apărat cazemate

Dar cum acest pasaj e doar un pretext de a scrie ceva pentru tema fixă „cine a pus pisica-n drum”, în provocarea de luni din clubul celor 12 cuvinte, mă indrept și eu cu pași de felină spre niște raspunsuri, caci mi-au stat in cale câteva întrebări găsite aici, și cum sunt pisică veritabilă, nu puteam sa rămân în drum degeaba.  Enjoy:

Ce crezi că se ascunde în plic?

Rujul roșu și oglinjoara. Cum? Nu despre poșetă plic e vorba? Nu? Eh, e dreptul meu de a alege ce fel de plic imi aduce bucurie. De fapt, mi-au mai rămas vreo cateva in amintire, caci am locuit in internat-cămin și orice plic primit era prilej de bucurie. Cu unele conținuturi, mai ales de la parinți, puteai sa cumperi poșeta plic, cu altele iți cumpărai vise pe care le vindeai pe sub mână să-ți ajunga profitul până data viitoare. M-am lungit? Asta e..

În breasla lor, din orice bisturiu picură mâzgă sau cerneală fosforescentă. Cine sunt ei?

Alți vânzători. De iluzii. Parcă-i vad pe toti cei care au cursuri motivaționale și de dezvoltare personala. No ofence. Unii știu ce spun, alții au bisturiu cu tăiș fosforescent. Il reperezi imediat, mai ales in umbra sufletului.

Aloe sau alge marine?

Mereu aloe. De la Forever daca se poate și de la prietena mea Carmina (dați click pe poza ei de profil și veti vedea in a doua poza de profil, sugestia lor pentru cei in nevoie de acest gen), dar pentru că ea are setari de confidențialitate pe fb, și pentru că tocmai am aflat de cineva care, cu programul lor, a slăbit 28 de kg vă las dovada. Poate aveti nevoie și vă explica ele. Bine aloe, la Forever, inseamna mult mai mult și in produse foarte diverse.

Nu, eu nu am inceput inca, pentru că am niste gogoși pe care e musai sa le termin. Poate, după. Am musafiri pe 14 și nu stiu daca rezist sa ma hranesc doar cu aer inpreajma lor. Sunt prea concreta in raspunsuri, nu? De asta nu ajung eu sa scriu fantezii.

Numește cel puțin trei întrebuințări pe care le poate avea un tricou.

Păi, sunt in dezavantaj. Matilda le-a numit pe cele agreate de mine, dar hai sa caut:

• pe post de pijama
• pe post de rochie, daca e mai lung și chiar pentru plaja
• și pe post de excitant natural pentru soț, mai ales daca te plouă.

Eu …doar zic, dar nu m-a mai prins ploaia demult.

Crema se întinde peste obrazul proaspăt spălat sau peste măștile sub care ne ascundem teama, fățărnicia, râsul?

Acum și tu! Eu nu mă dau cu crema decat foarte rar. Nu mă certa, imbătrânesc oricum, pe cine aș păcăli! Am, însă, uleiuri esentiale si unt de sheea. Tot una-i? Cu tot cu măști, atunci. Le imbiba mai bine și tot nu cad la comanda.

Dai spagă pentru a afla unde e mai ieftin acel halat?

Dau spaga pentru oricine vrea sa-mi calce halatele. Ai uitat ca traiesc cu un medic? Si da, chiar am dat o punga de cafea intr-un magazin de solduri. Am acum teanc nou de halate la pret redus, in urma acestui lucru. Păi, ce? Cu restul banilor imi recuperez si spaga și pot da altele, poate pentru un halat de baie. Chiar, am nevoie de unul.

N-am prins-o, dar ne-am prins că ea e pisica vinovată. Care-i păcatul ei?

Păcatul lor e ca n-au spus ca ultima zi cu ele, chiar e ultima zi. Dacă aș fi știut!  Pai, nu se spune ca au 9 vieti? Atunci de ce plang zilnic după Zizi? De când nu mai păzește casa de pe scari, de afara, am herghelie de caini. Vreau o Zizi. Doamne, se aude? Oricum, mâna mea dreaptă e ocupată de Alma, rotweillerița, care se crede pisica: toarce și se aseaza in bratele mele uitand ca nu e caine de talie mica.

În articolele pe care le scrii, cât la sută e transpirație și cât inspirație

N-am inspiratie niciodata, am martori care pot confirma. Asez un cuvant pe pagina virtuală și restul vin surprinzator. Nici transpiratie, decat după. Cred ca raman la gandul ca sunt scrise la intamplare, din intamplare, despre intamplare, dar s-ar putea sa mint. Acum, insa, cine mai e credibil in lumea asta? Poate voi.

Ps. …cine a pus pisica-n drum a făcut extrem de bine caci cu sigurantă om bun și milos a luat-o cu sine sa indulceasca viata cuiva. Ale mele nu mai sunt, dar din drum le-am cules și mi-au ramas in drumul inimii in amintiri de nepretuit. Intr-o zi, insa, mă voi impiedica, din nou, de un astfel de semn..

Omul furtună, cântec-descântec

Pe cer apăru un fulger atat de evident incat aveai impresia ca Dumnezeu a tăiat văzduhul cu un bisturiu nevăzut, lăsând loc luminilor sa se întretaie și sa se imbine intre ele. Negru cu violet, albastru cu sclipiri aurii, argintiul de otel al fulgerului cu irizări de verde apărute de nicăieri, toate se îmbinau în treceri de o clipă care păreau eternități in frantura mea de inimă. Furtuna părea ca iși asterne cartier general peste pădure și munți. Copacii se aplecau în tânguiri gălăgioase, păstrându-și, totuși, demnitatea, prin tulpinile care se impotriveau  trăgând, parcă, totul, inapoi, cu fire invizibile.

Era cumplit sa ne știm atât de aproape de locul sigur și totuși atât de departe cu fiecare scâncet și bocet de frunze. Nu păream prea curajoasa, dar nu era timp de introspecții și visare. O transpirație rece mă cuprinsese, iar eu mulțumeam in gand pentru inspiratia pe care o avusesem cand mi-am luat, peste tricou, un hanorac cu gluga. Initial, am crezut ca vesta imi va fi suficienta. Vara inselătoare. Nimic nu a prezis drama cerului, nici măcar prin prognoze mai mult sau mai puțin credibile.

Din rucsacul mititel, companionul meu scoase ceva ce semăna mai mult cu un halat decat cu vreo pelerina de ploaie, cum îi spunea el. Drept, alb, lucios și cu o gluga ca a unui oblio rătăcit. Simțindu-mi ochii mustrători, vizavi de acel ”hai la plimbare” pe care-l primisem de dimineata, imi confirma in trei cuvinte seci ca poarta mereu cu el țolul acela impermeabil. Mi-l oferi, dar îi refuz șpaga lui de ocazie, tulburata de alte ganduri. In definitiv, nu trebuia sa ma imbuneze cu nimic, aveam o stare de spirit buna, chiar daca nu mă incanta deloc ideea ca voi fi plânsă de ploaie. Incaltarile mele nu erau cele mai solide și nu mă vedeam înămolita pana peste cap, cărand după mine pământul padurii. Deja talpile bocancilor aveau o mâzgă nepotrivita, o cremă fină ce se prinsese zdravăn pe zimții proeminenti, culeasa de pe crengile jilave pe care tot călcam.

Când auzeam trosnetul acela sub pașii noștri, din ce in ce mai grabiți, tresaream a neplăcere și a teamă instinctiva.  Dar ploaia inca nu se porni cu totul, ci doar preludiul ei, ca un recviem solitar, ne făcea să acceleram mersul. Nu mă inspăimanta faptul ca eram in pădure, cat ideea ca in cateva minute am fi ajuns in zona deschisa, fara arbori, fara pavaza, fara adăpost. De acolo, am fi ajuns tare repede, insa, eu nu ma vedeam, in furtuna aceea, ținta ploii și a nebuniei cerului. Cate un strop, care-mi parea cat o boaba de strugure, imi atingea fruntea și mă scutura din temelii. Nu se vedea pe fața mea nicio neplăcere.   

M-am prins de bărbatul de langa mine cu o strangere curata si ferma, care sa-l convinga ca am siguranța ca vom ajunge inainte ca furtuna sa-și faca de cap. Cand am vazut ca trecem de cariera de piatra si de singurul stejar solitar din vale, am rasuflat usurata, insa prea devreme cu bucuria mea.  Vedeam cantonul, bariera, semnul cu pisica neagra de pe casa, dar picioarele nu păreau a inainta cu viteza dorita. Ploaia veni brutal și sadic peste noi.  Ne cumprinse din toate părțile intr-o secunda. Avea forta si putere sfașiind, parca, fiecare bucata din noi. Nu mai traisem niciodata acea senzatie. Aveam nevoie de ceva care sa ne adune și, cumva, toata frumusetea locurilor vazute, cascadele lăsate în spate, vegetatia, florile, sunetul padurii păreau, insa, sa ne ajute sa nu ne copleseasca uratul negru si turbat. Meritase sa ne bucuram de fiecare imagine chiar dacă acum plăteam tribut muntelui prin fiecare picătură simțită.

Ne impiedicam de frunze, ca de niste alge in marginea mării. Pareau multe și parca voiau toate sa le luam cu noi. Doamne, si in toata acea pustietate, in acel nenoroc cu tubulaturi de fulgere neostoite, o caruta cu un cal, ce lucea sub picurii de ploaie, apăru ca de nicaieri. Cu ochii tot in pamant nu am vazut de unde se ivi. Părea o piesă   desprinsa din basmele cu haiduci.  Mai intai am auzit-o și apoi vazut-o. Un chiuit ca de bucurie ne facu sa ne intoarcem: un tanar cu o piele albă, bronzata și niste plete cat sa-l poti invidia putin pentru ele, cu o camasa  alba descheiata total, era ridicat in picioare și striga cat il tineau plamanii, ca intr-un cântec-descântec : ”Hai, ploaie, hai! Tu mă cauti, eu te tai! Hei, Doamne, vin! Tu mai ține-o doar puțin!”

Surprinsa, m-am dat deoparte, incercand sa trag cat mai mult gluga, cat sa pot retine fiecare amănunt din intamplarea ce părea sa indulceasca nepotrivirea in care mă aflam. Dar in acel moment, revelatia mea fusese maxima. M-am detasat, o clipa, și am derulat tot frumosul și ineditul excursiei ad hoc. Nu cred ca daca as fi auzit prognoza cu o ploaie probabila m-as mai fi riscat, ca la loz in plic, in vreo aventura de acest gen. Si in acest mod  am aflat  că ceea ce stim noi despre o furtuna, oricat de grandios ar părea, pălește sub maiestuozitatea dezlănțuirii naturii. Părea ca plange cerul și canta padurea, că auzi tobe bătute din nori nervoși și vedeai raul dând forfote nebănuite. Fiecare pas era o nota muzicala in plus, iar orice creanga rupta daruia sunet desavarsit. Spectacolul de pe cer era, insa, baza perfecta pe care nu o voi uita niciodata.

Cu o miscare de care nu mă stiam in stare, am fost ca si urcata in caruta omului ce părea ca venea din breasla salvatorilor trimisi de Dumnezeu și care, parcă, ar fi avut puterea oamenilor de demult care chemau și alungau ploile, in rugăciuni de ei stiute. Nu se mira de noi, ne zambi și isi continua recitalul : ”Dii, Aloe, dii tată, du-ne repede, degrabă!!” Și căluțul părea că fuge cu aripi de inger, părea inorog și basm scurtand drumul ca intr-o clipita și lasandu-ne muti de uimire.

A fost inorog și basm, oricum. Mi-a fost și imi va fi, și n-am sa uit cum, din cantonul in care am reusit sa ne adapostim și care  avea ca paratrăznet o pisica neagra, il priveam ducandu-și Harap Albul poet: Dii, căluț, fugi furtună! Hai sa vina vremea bună! Dii, căluț, du-mă acasă, la copil și la nevasta! Hai caluț, haide zmeu! Multumim lui Dumnezeu!”

Ploaia nu mai conta. O cantase și o descântase omul furtuna! Eu doar îi mulțumeam Cerului, cu aburi de cuvinte, și cu un semn firesc, semnul Crucii, ca sunt la adăpost, privind cum se depărtează un om, o căruță, un căluț cu aripi nevăzute, o poveste trăită cu inima, mintea și cu Dumnezeu alături.

Prin duzina de cuvinte: halat, mazga,plic, pisica,alge , crema , aloe, bisturiu, spaga, transpiratie, tricou, breasla, am adus cea mai impresionanta furtuna din viața mea. In tabelul gazduit de Eddie veți gasi si alte interpretari ale acestor cuvinte. Va invit cu drag.

Doar pentru tine

-Ce vezi acolo?
– E ziua lui Mihai Tirnoveanu
-Cine e Mihai Tîrnoveanu ăsta?
-Cum nu știi? E soțul meu!
-Păi, tu ești o pisică!
-Asta vezi tu, el știe că sunt eu și că îi doresc ca visele să i se inmulțească precum stele astea, răspunsurile sa vină ca fulgerul și Dumnezeu să-i creeze lumea despre care îmi vorbeste mie seara, când vine acasă!
-Si mai stai mult acolo?
-Da!
-Până când?
-Până va veni să mă ia de mână, cum m-a obișnuit! Dar acum taci, nu vezi ce frumos i-a raspuns Dumnezeu de ziua lui? A adus artificii de stele doar pentru el.
-Păi, sa-i zicem la mulți ani!
-Să-i zicem! La mulți ani! Apropo, tu cine ești?
-Mă faci să râd! Eu sunt …Povestitoarea, afli tu de mine…curând!

..am pus  asta la păstrare…aici pe blog, după ce o dedicasem soțului pe fb.

Curând

Strigătul se auzi până sus pe deal, ceva tânguit, ce semăna cu un șuier de tren prins în capcană. Visa cu ochii deschiși, ca un bătrân prins între ziduri plânse de vreme, obosit de căutare zadarnică, adunat într-o cutiuță fermecată prin care se mai plimbau nestingherite urme de întâmplări și surâsuri de primăveri adormite. Peretele cu umbre bleu și urme rănite de timp strălucea în semiîntunericul voit. Draperia era trasă pe jumătate și se proptea nepotrivit într-un sfeșnic de argint masiv, căruia nu i se zărea frumusețea datorită cerii topite ca într-o sculptură de gheață filigranată. Se auzeau, din când în când, bătăile pendulului ce se încăpățâna să reziste deși, dacă le numărai,  erau anapoda mai mereu. Își aruncă un ochi afară și zări, în copac, căsuța ca de turtă dulce ce o făcuse pentru turturele. Stătea să cadă și își notă în agendă că e musai să o repare.

Agenda? Ce s-ar face fără ea în aceste vremuri când mintea lui părea  blocată pe drumuri pe care nu le cunoștea, nu le simțea, nu le percepea ca știute. Picura robinetul și fiecare strop ce cădea, peste căni și vreo farfurie uitate acolo de o vreme, suna ca un recviem de nepăsare. Zări prin fereastra murdară, pe care atârnau trei boabe de struguri din ciorchinele stafidit și ciugulit de grauri, servieta de avocat a vecinului de alături. „-Înseamnă că e ora 6!”, gândi el, observând din ce în ce mai puțin silueta bărbatului.

Se ridică și hrăni pisica, puse ceainicul pe foc și luă din rezerva de biscuiți cu prune uscate, un deliciu al toamnelor lui de care nu se dezicea de o viață. Zgomotul năstrușnic al ceainicului se estompă ciudat. Bătăile în ușa de la intrare deveniseră prea puternice și supărătoare. Cine îndrăznea să facă asta? Întârzia voit, picurându-și apa fierbinte peste frunzele de mur și acoperi cu farfuriuța ciobită.

Întinse mâna spre clanță, dar se răzgândi iute și rămase nemișcat minute în șir. Linda miorlăi încet a avertizare și nedumerire. Era modul ei de a-l certa când făcea asta.

Îi plăceau oamenii relaxați, mai puțin curioși, ce nu-și purtau tristețile ca pe un stigmat. Nu-și dorea să descopere vreo nenorocire dincolo de  ușă. Îi erau suficiente cele pe care le știa deja. Auzi pașii depărtându-se și mulțumi în gând pentru liniștea asta. De când venise la cabană, cum îi spunea el căsuței din lemn vechi, se contopise aproape cu șoaptele.Trecuseră  trei săptămâni și știa că trebuie să se întoarcă. Trebuie, cuvânt ingrat și nefolositor ce îi condiționa existența. I se terminau proviziile și generatorul nu mai avea putere. Ar fi trebuit și pentru el hrana cuvenită. Lampa o folosea doar când citea și bentița cu bec, asemănătoare cu cea a minerilor, era istorie. O pusese în bagaj, deja.

Adormi, cu Linda în brațe.  Devin ceea ce trebuia sa fiu!, îi trecu ușor prin minte. Privi manuscrisul fără nicio urmă de fericire, cu o senzație de plutire și resemnare. A fost interesant.  Oare ce nume să-i pună?

Vor afla toți curând…, mai curând decât s-ar aștepta vreodată…

Articolul e tot o duzină de cuvinte în cadrul căreia au scris și alți participanți. Cuvintele vedetă sunt, sfesnic,turta dulce, avocat, nastrusnic, batran, agenda, cutiuta,farfurie, turturele, servieta,ochi, stigmat, iar în tabelul găzduit de unul dintre oamenii mei dragi, Eddie, veți găsi mai multe interpretări ale acestora.

Sonerii vii

Ca un balon de săpun e viaţa mea,
Aparent, se pare,
Pe un butoi de pulbere poate sta
Chiar şi-o zi oarecare.

Pe coji de banană calc uneori,
Prin drame ce nu-s ale mele,
Îmi bat la poartă, adeseori,
Veşti ce mă poartă prin ele.

Nu deschid tuturor, chiar nu pot,
Nu am nici măcar sonerie;
Nu există la uşă niciun buton:
Hotărât, nu vreau simfonie!

Nici balcon nu am şi sufăr puţin
Că nu pot fi şi eu Julietă,
Cântăcioşi aş avea, iar Romeo din plin
Dar mai bine, c-aş fi desuetă.

Ce ziceam? Că nu am
Oareşce sonerie la poartă?
Păi ding-dongul meu face ”ham”,
Am o ”bandă” de câini în ogradă.

Bobiţă

 

Am un câine, cam mare, ce se crede actor
Şi-a făcut în pădure culcuş,
Are beteală de frunze decor,
Şi ca scenă o bancă cu pluş

Alma

 

Mai am unul răguşit şi nervos,
Babuin sau maimuţă îi spunem,
Bebeluşă-i de fapt, dar cu ochi fioroşi:
Ei, mă rog, să-i lăsăm un renume!

Zara

 

C-un baton din ceva cauciuc colorat
Păcălesc o lupoaică frumoasă,
Ea ne latră şi fuge neîncetat.
Soneria noastră luxoasă!

Toto

Ce vedeţi pe masă nu-i o pisică!
Chiar de ştiţi că nu stau căţeii defel;
Deşi scărpinat oarecum pe burtică,
Poate fi şi motan, căţel sau purcel.

Haita-i mare, recunosc, vinovată
Şi de aţi crezut că ăştia-s toţi,
Dezamăgirea de vă e deja instalată,
Mai sunt doi rătăciţi, de socoţi!

IZZI

 

 

O  ‘‘bălaie’‘ de fată, o maidaneză,
Ce se crede regină într-un palat,
E, de fapt, o dulce tomberoneză,
Dar cu aere de câine stilat.

LUPU’ – BĂIATU’

 

Cel din urmă lăsat e un hâtru de ”câne”,
Un bătrân cu ochi umezi, duioşi,
Abandon a fost, într-o vreme, al său nume-
Lup cu ştaif ce ne face sa fim bucuroşi.

Soneriile noastre nu latră întruna,
Nici deodată, căci sunt educaţi,
Iară azi sunt toţi pentru stăpâna
Parodie de vers, ne iertaţi!

  Sper că vă place ”gluma” mea de poezioară naivă şi fără nicio valoare în afară de aceea de a vă prezenta menajeria mea şi de a cuprinde cuvintele duzinei de cuvinte care sunt: balon, baton, burtica, balaie , butoi, balcon, bat, banana, babuin, beteala, banda, buton din cadrul clubului celor 12 cuvinte. În tabelul lui Eddie veţi găsi şi alte încercări, poate mai literare. Recunosc, mă simt ca în vacanţă cu soarele de afară. Cât priveşte animăluţele din casa noastră, toate au venit după ce alţii le-au aruncat cât colo. Nu pot spune că e uşor cu atâtea, dar ştiu că măcar pentru ele pot face ceva în plus. Si mi-e suficient. Între timp, am devenit şi ‘‘năşică” de căţel, singurul meu merit fiind acela de a fi găsit, peste noapte, numele potrivit: Bruno. În final vă mai las o fotografie ce pe mine mă distrează mereu. Apare şi singurul motan rămas, Silver, ce de o vreme, s-a autoexilat în bucătărie din motiv de lup bătrân.